Guvernul a aprobat suplimentarea cu 50 de milioane de euro a bugetului pentru achiziţia de tablete şi majorarea valorii eligibile de la 200 de euro la 250 de euro/tabletă, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

"În ceea ce priveşte tabletele şcolare, într-o primă lectură s-a discutat despre suplimentarea bugetului cu 50 milioane de euro pentru studenţii beneficiari de burse sociale din cadrul universităţilor de stat. Guvernul a aprobat această măsură de suplimentare a bugetului pentru tablete şcolare cu 50 de milioane euro. De asemenea, Guvernul a aprobat ca valoarea eligibilă a tabletelor şcolare, care era de 200 euro, să crească la 250 euro/tabletă", a spus Boloş la finalul şedinţei Executivului, transmite Agerpres.

El a adăugat că, tot în contextul educaţiei online şi al protecţiei studenţilor, în instituţiile de învăţământ superior de stat a fost aprobat un buget de 10 milioane de euro pentru partea de echipamente de protecţie şi de dispozitive medicale necesare activităţii de curs din cadrul universităţilor, pentru ca aceasta să se poată desfăşura în bune condiţii acolo unde partea de cursuri, laboratoare sau seminarii se mai derulează prin participarea fizică a studenţilor.

Ministrul Fondurilor Europene a precizat că apelul de proiecte urmează să fie deschis pe 19 octombrie iar depunerea aplicaţiilor de finanţare se va face începând cu data de 25 octombrie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri