3 Februarie 2021

Cîmpeanu, despre deschiderea școlilor: Regulile de distanțare vor fi adaptate realităților școlii românești



Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, transmite că ordinul comun cu ministrul Sănătății privind deschiderea școlilor, care va fi gata pe 3 februarie, va prevede situațiile în care se suspendă cursurile și se trece din nou în online, precum și regulile de distanțare, despre care Cîmpeanu a repetat că trebuie să fie adaptate la „realitățile școlii românești”, conform HotNews.

Potrivit ministrului, se va pune accent pe purtarea măștii și aerisirea sălilor, iar acolo unde există bănci de doi elevi, vor sta câte doi elevi în bănci.

Ordinul „va trebui să fie foarte clar, ușor de înțeles și să fie aplicabil. Atâta vreme cât voi considera, poziționându-mă din punctul de vedere al unui director sau rector, și nu voi înțelege ce trebuie să aplic prin acest ordin, eu nu voi semna acest ordin”, a avertizat Cîmpeanu, într-o conferință de presă.

Întrebat de jurnaliști dacă în ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății va fi prevăzut câți elevi vor avea voie maxim într-o clasă, ministrul a răspuns „cu siguranță da”.

Cîmpeanu a amintit faptul că în „90% din școlile din România au bănci de doi elevi. Dacă sunt bănci de doi elevi, vor sta doi elevi în bancă, accentul se va pune pe portul măștii. De asemenea, o altă măsură simplă ține de aerisirea, ventilația sălilor de clasă”, a mai spus acesta.

„Se va face recomandarea ca mobilierul să fie asezat cat mai distanta posibil. Este irealist să pretinzi distanțare fix de 1 m” a mai spus Cîmpeanu, adăugând că este importantă distanțarea între grupurile diferite de elevi.

În ceea ce privește situația în care vor exista cazuri de infectare cu Covid, Cîmpeanu a declarat că cel mai probabil se va decide ca
la 2 cazuri de elevi de infectare per clasa se se suspende prezența fizică timp de 14 zile pe clasa, iar dacă în aceeași școală sunt mai multe clase în care apar cel puțin două cazuri în fiecare clasă, se va suspenda prezența fizică vreme de 14 zile în întreaga școala.



Citeste si