2 Martie 2021

Ce spune Ministrul Educației despre orele de educație sexuală în școli



Introducerea orelor de educație sexuală în școli a generat o serie de discuții ample în spațiul public. Între acordul sau dezacordul părinților și rata mamelor minore din România, școlile din țara noastră ajung iar într-un impas. În acest context, ministrul Educației este de părere că orele de educație sexuală ar trebui introduse în programa școlară.

”Cu siguranţă este nevoie de educaţie sexuală, există şi în acest moment în cadrul disciplinei Educaţie pentru sănătate care este însă o disciplină opţională, urmată de un număr relativ redus de elevi”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu, la Digi24.

În plus, ministrul a adăugat că disciplina cu pricina a fost introdusă în programa școlară pentru liceu.

„Este vorba de curriculum, este vorba de planurile cadru de liceu. În urma consultării publice au rezultat mai bine de 1.000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că este bine să analizăm în amănunt, în ansamblu, planurile cadru, adică lista de discipline şi numărul de ore alocat fiecărei discipline. Trebuie să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăţi, să avem planuri cadru adaptate cerinţelor societăţii, cerinţelor angajatorilor şi, bineînţeles, adecvate secolului XXI”, a mai adăugat Cîmpeanu.

În altă ordine de idei, preşedintele executiv al organizaţiei Salvaţi Copiii România, Gabriela Alexandrescu, a atras atenţia la o dezbatere, privind numărul mare de sarcini în rândul adolescentelor din ţara noastră.

"Ne exprimăm îngrijorarea cu privire la numărul mare de sarcini care continuă să fie la nivelul fetelor sub 15 ani şi la nivelul celor sub 19 ani. Din totalul naşterilor în 2019, aproape 750 provin de la mame cu vârsta sub 15 ani şi aproape 18.000 de naşteri la mame cu vârsta între 15 şi 19 ani. La capitolul sub 15 ani ocupăm primul loc în Europa", a declarat Alexandrescu.

Potrivit acesteia, în România se înregistrează 40% dintre sarcinile din UE la fete sub 15 ani şi 23% dintre cele la nivel european în rândul fetelor sub 19 ani. Olanda, Danemarca şi Finlanda nu au mame minore, a adăugat Gabriela Alexandrescu.



Citeste si