Editura Didactica Publishing House a donat 1.050 de cărți, în valoare de 28.980 lei, printr-un demers ce marchează astfel Ziua Internațională a Cărții, sărbătorită anual pe 23 aprilie. Cărțile au ajuns în portofoliul de carte al 42 de biblioteci publice din România și se adresează copiilor cu vârste între 2 și 6 ani.

De la „Te iubesc orice ai face!” bestsellerul semnat de Ioana Chicet-Macoveiciuc și un titlu de referință pentru părinții de azi, până la „Tifi și o noapte fantomatică la grădiniță” sau „Emoțiile lui Noni”, cărțile donate de Didactica Publishing House acoperă subiecte actuale din educația celor mici. Astfel, titlurile adresează identificarea emoțiilor și gestionarea lor, apariția fraților și relația cu aceștia, și includ aventuri numeroase în care colaborarea, curajul, încrederea în sine sunt explicate celor mici pe înțelesul lor.

Oferta de carte se înnoiește într-un ritm alert, doar editura noastră scoate aproximativ 200 de titluri noi anual, astfel că poate deveni dificil să ții pasul cu apariții, iar un fond de carte actual este un factor esențial în a-i încuraja pe cei mici spre lectură. Ne-am dorit ca aceste cărți, acordate gratuit bibliotecilor, să marcheze într-un mod festiv Ziua Cărții și să reprezinte un motiv în plus pentru a-i invita pe cei mici în lumea fascinantă a lecturii.

Florentina Ion, fondator Didactica Publishing House

Astfel, cele 40 de biblioteci județene, Biblioteca Națională a României, respectiv Biblioteca Metropolitană, au primit fiecare câte un pachet cu 25 de titluri, în valoare totală de 28.980 de lei.

Aceasta este doar o primă măsură luată de Didactica Publishing House de a veni în sprijinul instituțiilor care promovează lectura și educația cu ajutorul metodelor și materialelor alternative.

Sprijin pentru grădinițe

Editura are în plan pentru a doua parte a acestui an o acțiune similară ce vizează grădinițele de stat, cu precădere cele din mediul rural sau zone defavorizate, unde nevoia de materiale educaționale este acută.

Unul dintre obiectivele noastre este să sprijinim cadrele didactice și totodată părinții care își doresc să-i apropie pe cei mici de lectură, care înțeleg că mediul educațional este într-o continuă dinamică. Procesul de învățare al copiilor de azi s-a schimbat, iar personajele din povești livrează informații care acoperă nu doar cunoștințele de bază, ci și pe cele din sfera inteligenței emoționale, cum ar fi cunoașterea de sine, gestionarea relațiilor, conștiința socială sau flexibilitatea, a mai precizat Florentina Ion.

70.000 de euro, investiție în autorii români debutanți

O altă direcție prin care Didactica Publishing House își propune să sprijine mediul educațional românesc este prin promovarea autorilor români. Pe lângă cei peste 250 autori deja în portofoliu, parte dintre aceștia români, editura va include în portofoliul său în 2021 titlurile a cel puțin 7 autori români debutanți. Aceștia vor trata în titlurile propuse emoții precum frica și depășirea acesteia, noțiuni de educație financiară, jocuri de chimie sau scriere creativă și alte subiecte interesante și inedite, iar investiția pentru acest proiect se ridică la peste 70.000 de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri