Rata cumulată de promovare la Bacalaureat înainte de contestaţii este de 67,8%, în creştere cu aproximativ 5% faţă de aceeaşi etapă de afişare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut - 62,9%, a informat Ministerul Educaţiei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţie, pentru promoţia curentă, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeaşi etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 - 71,4%), iar pentru promoţiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 - 25%).

Au promovat 86.120 de candidaţi, dintr-un total de 126.999 prezenţi (110.358 candidaţi prezenţi provin din promoţia curentă, 16.641 - din promoţiile anterioare), scrie Agerpres.

Ministerul Educaţiei precizează că numărul celor înscrişi la Bacalaureat în acest an a fost cu peste 22.000 mai mic decât anul trecut.

Un număr de 112 candidaţi au obţinut media 10 faţă de 232, în prima sesiune a anului trecut, înainte de contestaţii.

Pe discipline de examen, situaţia candidaţilor cu note de 10 este următoarea:

* Limba şi literatura română: lucrările a 1.351 de candidaţi au fost notate cu 10

* Limba şi literatura maternă: lucrările a 263 de candidaţi au fost notate cu 10

* Proba obligatorie a profilului: Matematică - 948, Istorie - 1.766

* Proba la alegere a profilului şi a specializării: 7.196 (cele mai multe note de 10 au fost obţinute la Logică şi argumentare: 1908).

Contestaţiile pot fi depuse/transmise luni în intervalul orar 12,00 - 18,00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă că nota acordată în urma soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele înregistrate după soluţionarea contestaţiilor vor fi anunţate vineri, 9 iulie.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: recunoaşterea/echivalarea/susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale; susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea; obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri