SAS, lider global în Analytics, împreună cu Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul ASE, anunță actualizarea conținutului programului de Master Baze de Date – Suport pentru Afaceri pentru a echipa studenții cu noi abilități necesare în prezent pe piața muncii: Analiza Avansată de Date și Inteligență Artificială. Programul face parte din angajamentul SAS de a pregăti 5.000 de specialiști Data Science până în 2025, pentru a accelera transformarea digitală în România și pentru a crea o forță de muncă competitivă.

Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică din cadrul Academiei de Studii Economice și compania SAS au o lungă relație de colaborare. Programul de Masterat are o tradiție de 12 de ani, din 2009, cursurile cu elemente SAS au fost predate pentru programele universitare și postuniversitare. Începând cu decembrie 2020, parteneriatul dintre cele două organizații are o nouă dimensiune: Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică a obținut prestigioasa distincție SAS Academic Specializations, ceea ce a permis facultății să introducă un conținut nou, actualizat, pentru programul de Master Baze de Date – Suport pentru Afaceri axat pe Analiza Avansată a datelor și AI, pentru a ajuta studenții să obțină un avantaj competitiv pe piața muncii.

’’În contextul celei de-a 4-a revoluții industriale, obiectivul principal al facultății este de a fi relevantă pentru studenții noștri; prin urmare, cu sprijinul SAS, vom oferi un program de Masterat de ultimă generație, cu elemente de Inteligență Artificială și Analiză Avansată de Date, care îi va ajuta pe absolvenții noștri să își dezvolte abilitățile în Data Science pentru a răspunde nevoilor actuale ale pieței", a menționat Bogdan Iftimie , Prof. Dr. Vice-decan al Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică.

Pe parcursul celor 4 semestre, studenții vor studia intens tehnologii de Analiză Avansată, vor participa la programe de intership în Data Science și vor obține certificări SAS internaționale, permițându-le să-și construiască o bază de cunoștințe puternică pentru a se alătura companiilor de top după absolvire. Cursuri precum Programare SAS, integrare Python cu software comercial, Machine Learning, data mining, visual analytics, studii de caz și scenarii reale din industrie, acces gratuit la software și multe altele creează premisele pentru ca studenții să obțină experiență relevantă în Analiza Avansată de Date.

’’Suntem încântați să avem șansa de a oferi un program inovator de Masterat, care să se concentreze pe nevoile actuale ale pieței. România a avut întotdeauna un decalaj între programele academice și cerințele industriei, prin urmare, parteneriatul nostru cu SAS reduce acest decalaj și ne oferă posibilitatea de a fi relevanți pentru piața din România. Astăzi, predăm un program de Masterat în Analiză Avansată de Date și AI similar cu universitățile de top din Europa”, a declarat Iuliana Botha, Conf. Univ. Dr. Director al Programului de Master Baze de date – Suport pentru Afaceri.

Retail jobs

Prezentă de mai bine de 20 de ani în România, SAS ajută companiile de top să-și accelereze procesele de transformare digitală prin adoptarea celor mai noi tehnologiil de AI și Analytics. SAS România a colaborat în ultimul an cu universități importante din țară pentru a crea cele mai inovatoare programe academice în Inteligență Artificială și Analiză Avansată de Date.

„În prezent, companiile caută angajați cu abilități analitice și de programare excelente pentru a rezolva probleme complexe. Suntem bucuroși să colaborăm cu Facultatea de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică pentru a oferi conținut de calitate, relevant și pregătire practică pentru a echipa studenții din România pentru joburile de mâine”, a menționat Ștefan Baciu, Country Manager SAS România & Moldova.

Sursa foto: Agerpres

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri