Pandemia de coronavirus a provocat o criză care a lovit aproape toate sectoarele economiei, inclusiv cel cultural și creativ. Măsurile luate pentru împiedicarea răspândirii virusului au dus la închiderea librăriilor fizice și la o scădere imediată a vânzărilor pe piața de carte. Dacă în țările europene impactul asupra acestui sector a fost semnificativ, în România lucrurile au stat diferit, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Efectul imediat al pandemiei: scăderea vânzărilor din librării

Un studiu publicat de FEE (Federația Editorilor Europeni) a arătat faptul că în luna aprilie a anului trecut, la începutul pandemiei, vânzările din librării au scăzut chiar și cu 96% la nivel european. Chiar dacă vânzările online au început să crească, ele nu au compensat pierderile înregistrate de librăriile fizice.
Aceeași situație o regăsim și la nivelul țării noastre – vânzările au scăzut odată cu închiderea librăriilor. Procentul nu a fost însă atât de mare ca în restul țărilor europene (doar 7.1%) pentru că, în general, vânzările pe piața de carte din România sunt mici. România s-a aflat încă dinainte de pandemie pe ultimele locuri în UE atunci când vine vorba de citit și achiziția de cărți. Lucrurile par totuși să se schimbe, pentru că restricțiile au determinat mai mulți români să înlocuiască filmele și serialele cu cititul.

Cum s-a adaptat piața de carte din România pandemiei

Preferința românilor pentru citit se poate vedea în creșterea vânzărilor în mediul online și în manifestarea unui interes sporit pentru bibliotecile publice (96% dintre participanții la studiul menționat anterior au susținut că anul trecut au mers cel puțin o dată la o bibliotecă publică pentru a citi sau împrumuta cărți).
Unele librării online au raportat vânzări de carte mai mari chiar și cu 30%. În topul preferințelor s-au numărat romanele de tip thriller, romanele de dragoste, dar și cărțile pentru copii. Pe lista cu cele mai citite cărți în plină pandemie se regăsesc atât volume de la autori români contemporani, cât și cărți de poezii semnate de poeți consacrați, cum ar fi Mihai Eminescu sau Alexandru Macedonski.

Pandemia de coronavirus a avut un impact mai mic asupra industriei de carte față de criza economică din perioada 2009-2010. Spre exemplu, abia în anul 2019 vânzările din acest sector au reușit să egaleze vânzările din 2008. Atunci când lucrurile păreau să se îmbunătățească din ce în ce mai mult, restricțiile impuse de autorități au produs o nouă scădere a vânzărilor.

În țara noastră putem vorbi de un paradox: vânzările de carte au scăzut, dar românii au citit mai mult. Acest lucru este susținut de studiul realizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală cu privire la tendințele consumului cultural public în contextul pandemiei COVID-19. 60% dintre participanții la acest studiu au declarat că au citit măcar o dată în ultimele șase luni ale anului 2020, iar 14% dintre români și-au făcut un obicei din a citi zilnic. Motivația din spatele acestui comportament este destul de simplă. Introducerea unor restricții de deplasare a oferit mai mult timp liber oamenilor, iar aceștia au preferat să îl investească în propria dezvoltare și în lectură.

În concluzie, putem spune că pandemia de coronavirus nu a afectat piața de carte din România într-o măsură atât de mare ca în restul Europei. Trebuie să recunoaștem și faptul că industria culturală și creativă din țară noastră este mai puțin dezvoltată. Dacă în alte țări europene putem vorbi de o scădere a vânzărilor de peste 50%, în România acest procent a fost de doar 7,1%. Cu toate acestea, numărul cumpărătorilor de carte a rămas la același nivel și după pandemie, însă s-a schimbat modalitatea de achiziție. Românii s-au reorientat către librăriile online chiar și după redeschiderea librăriilor fizice.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri