4 Noiembrie 2021

Iohannis, despre cum vor funcționa școlile: Va fi introdusă condiția gradului de vaccinare al personalului din școli



Președintele Klaus Iohannis a declarat că începând de luni, elevii se vor întoarce la școală fizic, acolo unde situația epidemiologică o va permite. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică: gradul de vaccinare al personalului din școli.

„La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare. La sfârșitul acestei săptămâni, vacanța nu va fi prelungită. Începand de luni, acolo unde condiția sanitară o va permite elievii se vor putea întoarce fizic la școală, în sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o noua condiție: gradul de vaccinare al personalului școlii”, a declarat Klaus Iohannis.

Potrivit acestuia, experţii, specialiştii din cele două ministere, din INSP vor discuta şi pe 5 noiembrie și vor emite ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi Ministerului Sănătăţii, care va detalia această nouă condiție. Președintele a precizat că vaccinarea este singura şansă pentru a depăşi pandemia.

„Putem să ne uităm în jur, vedem că în vestul Europei avem iarăşi o creştere a pandemiei şi concluzia este una tristă şi simplă: pandemia nu s-a încheiat. Însă noi avem soluţia, ea se numeşte vaccinare", a spus Klaus Iohannis.



Citeste si