30 Martie 2022

EO, cea mai mare organizație antreprenorială din SUA, va sprijini autoritățile din România să extindă școlile cu săli de clasă pentru copiii ucraineni



Antreprenorii vor să sprijine autoritățile județene pentru a extinde o serie de școli cu săli dedicate copiilor ucraineni.

Sprijinirea antreprenorilor români care vor să angajeze refugiați și extinderea școlilor cu săli dedicate copiilor ucraineni sunt principalele recomandări propuse de reprezentanții Entrepreneurs’ Organization (EO), cea mai mare asociație antreprenorială din SUA, care a vizitat România. Carrie Santos, Chief Executive Officer Entrepreneurs' Organization, și David Anderson, Presedintele Global Board Directors al Entrepreneurs’ Organization s-au întâlnit cu Mircea Abrudean, șeful Cancelariei Primului Ministru, și au discutat despre modul în care EO, împreuna cu filiala din România, poate sprijini statul român pentru a-i ajuta pe refugiați.

În următoarele zile veți putea citi pe wall-street.ro interviuri cu Carrie Santos și David Anderson despre cele mai bune practici în gestionarea situației refugiaților și despre modul în care pot coopera sectorul public și mediul privat.

Soluții pentru a doua fază a situației refugiaților

"Am avut o întâlnire foarte fructuoasă cu reprezentanții Guvernului României și suntem siguri că vom face proiecte mari împreună. Membrii noștri ar dori să vadă proiecte concrete dezvoltate cu fondurile organizației. Așadar, pentru că vedem atâția copii printre refugiați și credem cu tărie în importanța educației, am dori să oferim sprijin consiliilor județene din România, pentru a extinde o serie de școli cu săli dedicate copiilor ucraineni. Vom intra în curând în a doua fază a situației refugiaților: trebuie să găsim soluții pentru integrarea celor care vor rămâne aici. Și aceasta este o misiune pe termen lung, așa că încurajăm pe toată lumea să susțină această integrare", a declarat Călin Lupșan, fondator și președinte South-Europe Chapter Entrepreneurs'​ Organization (foto jos).

Carrie Santos și David Anderson s-au întâlnit, de asemenea, cu reprezentanți ai AmCham și ai Ambasadei SUA și au discutat despre modul în care mediul de afaceri poate oferi asistență antreprenorilor ucraineni.

"Antreprenorii români cu afaceri în Ucraina și Rusia trebuie sprijiniți, în contextul sancțiunilor impuse Rusiei de Occident. De asemenea, antreprenorii din România care pot oferi locuri de muncă refugiaților ucraineni trebuie sprijiniți. Dar nu trebuie să uităm că, după ce conflictul se va încheia, mediul de afaceri ucrainean va trebui să fie reconstruit, iar noi suntem dispuși să sprijinim proprietarii de afaceri cu mentorat, sfaturi practice, găsirea de noi piețe și noi clienți", a declarat Carrie Santos.

Ce este Entrepreneurs' Organization

Entrepreneurs' Organization este prezentă în 62 de țări și are peste 16.000 de membri, cu un total de peste 4 milioane de angajați. Misiunea organizației este de a implica antreprenori de top pentru a-i învăța, a crește și a-și atinge potențialul maxim.



Citeste si