15 Iulie 2022

Sorin Cîmpeanu: Noul Bacalaureat ar putea să fie grilă



Ministrul Educației a declarat că la proba scrisă unică de la Bacalaureat „este foarte posibil ca toate întrebările să fie grilă”. În noul Bacalaureat, pe care tinerii îl vor susține din 2027, dacă proiectul de lege a învățământului va intra în vigoare până anul viitor, candidații ar urma să aibă probleme și itemi din mai multe discipline din trunchiul comun. Ministrul a mai explicat, în declarațiile făcute la Guvern, că elevii ar putea avea și o pauză în timpul probei, notează Edupedu.

Cîmpeanu a mai spus că abia în septembrie 2023 vor fi gata planurile-cadru după care vor învăța elevii care vor da acest examen în 2027, și că abia atunci vom cunoaște disciplinele din trunchiul comun. El a mai spus că nu vor fi subiecte din toate în proba elevilor și a enumerat ”limba română, matematică, fizică, chimie, biologie, istorie, geografie și o disciplină din grupul socio-umanelor, poate economia și încă una”.

După finalizarea Examenului de Bacalaureat 2022, România bifează cea mai mare rată de promovare din ultimii 13 ani, acestea fiind rezultatele înregistrate după contestații. Pentru promoția curentă, rata de reușită este 80% (75,7% în 2021), iar pentru promoțiile anterioare - 32,1% (30,2% în 2021). Astfel, din totalul celor 121.473 de candidați prezenți (108.452 din promoția curentă + 13.021 din promoțiile anterioare) au promovat 86.804 candidați din promoția curentă, respectiv 4.174 din promoțiile anterioare.



Citeste si