Şapte universităţi din China, un număr fără precedent, se situează pe primele 100 de poziţii ale clasamentului mondial al universităţilor Times Higher Education 2023, în creştere comparativ cu şase anul trecut şi doar două cu cinci ani în urmă, conform site-ului universityworldnews.com, noteză Agerpres.

Universitatea Tsinghua este cea mai performantă instituţie chineză (pe locul al 16-lea) în clasamentul Times Higher Education 2023.

Asia este cel mai reprezentat continent, cu 669 de universităţi dintr-un total de 1.799.

Dintre ţările asiatice, Japonia conduce cu un total de 117 universităţi incluse în acest clasament, urmată de China cu 95 şi India cu 75.

Germania se bucură, de asemenea, de un succes fără precedent, cu nouă universităţi care figurează în top 100 şi cu 22 aflate în top 200.

Cu toate acestea, cea mai mare performanţă la nivel de continent a fost înregistrată de Africa - o creştere de 36,6%, de la 71 la 97 de instituţii prezente clasamentul Times Higher Education 2023.

Cinci ţări africane figurează pentru prima dată în acest clasament: Mauritius, Mozambic, Namibia, Zambia şi Zimbabwe. Instituţia de învăţământ superior din Africa cel mai bine plasată este Universitatea din Cape Town, pe locul 160.

Regiunea Americii Latine şi Caraibe înregistrează un record de 140 de universităţi din 12 ţări clasate. Brazilia, Mexic şi Columbia au toate un număr mare de instituţii de învăţământ superior în acest clasament, cu cinci universităţi nou clasate pentru Mexic şi Columbia şi patru pentru Brazilia.

Față de anii precedenți, nicio universitate din România nu se mai regăsește în top 1.000 cele mai bune instituții academice de la nivel internațional, deși prezența românească a crescut în acest clasamentul. Din aproximativ 1.500 de universități prezente, instituțiile din România se regăsesc în intervalul 1.001 – 1401, în World University Rankings 2023: Top global universities.

Iată care sunt universitățile din România prezente în World University Rankings

  1. 1001-1200: Universitatea Babeș- Bolyai din Cluj- Napoca
  2. 1001-1200: Universitatea din București
  3. 1201-1400: Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași
  4. 1201-1400: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu
  5. 1201-1400: Universitatea Stefan cel Mare din Suceava
  6. 1201-1400: Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
  7. 1201-1400: Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iași
  8. 1201-1400: Universitatea Transilvania din Brașov
  9. 1201-1400: Universitatea de Vest din Timișoara
  10. 1201-1400: Universitatea Politehnica din București
  11. 1201-1400: Universitatea Politehnica din Timișoara
  12. 1401+: Universitatea din Craiova
  13. 1401+: Universitatea din Oradea

Top 15 cele mai bune universități din lume

  1. Massachusetts Institute of Technology (SUA)
  2. University of Cambridge (Marea Britanie)
  3. Stanford University (SUA)
  4. University of Oxford (Marea Britanie)
  5. Harvard University (SUA)
  6. California Institute of Technology (SUA)
  7. Imperial College London (Marea Britanie)
  8. UCL (Marea Britanie)
  9. ETH Zurich (Elveția)
  10. University of Chicago (SUA)
  11. Național University of Singapore
  12. Peking University (China)
  13. University of Pennsylvenia
  14. Tsinghua University (China)
  15. The University of Edinburgh (Marea Britanie)

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri