29 Mai 2023

Marius Budăi, întrebat dacă sunt bani pentru majorările salariale ale profesorilor: Bani niciodată nu sunt, dacă vrem să o spunem așa



Marius Budăi, Ministrul Muncii a transmis câteva declarații înainte de negocierile pe care urmează să le aibă cu liderii sindicatelor din învățământ, în a șasea zi de grevă generală. Ministrul a fost întrebat de jurnaliști dacă sunt bani pentru creșterea salariilor profesorilor.

„Totdeauna bani, dacă vrem să o spunem, nu sunt, dar noi trebuie să ajungem de aşa natură, şi asta înseamnă dialogul social, să găsim varianta cea mai corectă pentru toată lumea (sic)”, a declarat Marius Budăi.

Ministrul Muncii a transmis că la nivelul instituției pe care o conduce au început discuțiile tehnice privind noua lege a salarizării, însă coaliția de guvernare este cea care trebuie să ofere un răspuns cu privire la solicitările privind veniturile cadrelor didactice.

„Este clar că atunci când pui un minim pentru debutanţi, trebuie să creşti şi grila în continuare şi aici, cu în cadrarea în toate prevederile din PNRR, ce condiţionalităţi avem acolo şi recomandările de ţară, urmează aceste discuţii tehnice cu dumnealor şi vedem la ce variantă ajungem pe final (...) Eu fac tot posibilul ca ministru al Muncii, să discutăm pe legea salrizării. Nu știu dacă discuțiile mele vor înceta greva”, a spus Budăi.

Reamintim că profesorii din România se află în a șasea zi de grevă generală, fiind nemulțumiți de salariile mici din învățământ. Sindicaliștii din educație se întâlnesc la momentul transmiterii acestei știri cu Ministerul Muncii pentru a discuta despre legea salarizării. Profesorii din învățământul preuniversitar sunt nemulțumiți de salariile mici pe care le încasează, iar criza nu pare să se sfârșească prea curând, în contextul în care Guvernul le-a propus în repetate rânduri sindicaliștilor din educație prime pentru profesori, în loc de majorări salariale. Guvernul și sindicaliștii nu au ajuns la niciun acord care să ducă la reluarea orelor și la încetarea manifestațiilor din stradă. Sindicaliștii au transmis azi că examenele de final de an sunt în pericol, venind cu un apel către elevi și părinți de a susține cadrele didactice în aceste acțiunile pe care le întreprind.



Citeste si