6 Iunie 2023

Reprezentant părinți: Greva profesorilor, îndreptățită, dar e nevoie de un compromis



Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar, Iulian Cristache, consideră că greva personalului din învăţământ este îndreptăţită, însă ar trebui să fie găsită o soluţie de "compromis" astfel încât examenele naţionale să fie susţinute potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, iar elevii să nu fie afectaţi.

"Sigur că este îndreptăţită (n.r. greva profesorilor), sigur că aceşti profesori sunt nemulţumiţi, sigur că sunt umiliţi prin salarizare în special - un profesor debutant 2.400 de lei....Totul trebuie să aibă o limită şi limita înseamnă că trebuie să venim în sprijinul acestor copii astfel încât să de examenele în special cei care sunt deja pre-admişi la universităţile din spaţiul european şi nu numai şi să nu le punem stop unor viitoare cariere profesionale. (...) Sunt de acord cu greva profesorilor. Este sută la sută îndreptăţită. Toată lumea este solidară, toţi suntem convinşi că şcoala trebuie să îşi revină şi îşi revine doar în situaţia în care vom avea profesori buni în sistem", a declarat Cristache, conform Agerpres.ro.

Potrivit acestuia, profesorii buni ar veni în sistemul de educaţie dacă salarizarea ar fi una corespunzătoare.

"Dar este nevoie de un compromis pentru o perioadă scurtă de timp. Acesta a fost mesajul meu. Am ieşit alături de profesori primul. (...) Avem nevoie de profesori buni în sistem. Pentru aceasta trebuie să îi atragi pe viitorii absolvenţi. (...) Este clar că cel puţin astăzi şi mâine greva va continua", a mai susţinut reprezentantul Federaţiei Naţionale a Asociaţilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.



Citeste si