8 Septembrie 2023

25.000 de elevi vor învăța în trei schimburi în acest an școlar. Ligia Deca: Interzicerea acestui mod învățare se va face abia din 2025



Ligia Deca, Ministerul Educației a transmis că în România, în acest an școlar care urmează să înceapă luni, 11 septembrie, aproximativ 25.000 de elevi vor învăța în școli în care se practică predarea în trei schimburi. Actuala lege a educației prevede eliminarea acestui tip de învățare în trei schimburi, însă acest lucru se va aplica abia din anul școlar 2025-2026, clarifică ministrul.

"Datele, pe ultima estimare - un pic peste 25.000 de elevi, în unităţi care învaţă în trei schimburi. În unele cazuri, din păcate, unitatea este singura unitate de învăţământ din unitatea administrativ-teritorială. Acolo este nevoie de investiţii în infrastructură şcolară. Noi chiar recent am încheiat un apel pentru construire de şcoli verzi, şcoli sustenabile, pe PNRR şi îndemn autorităţile publice locale să aplice pentru aceste fonduri disponibile, mai ales că ele vin din sursă europeană, în ideea de a reuşi să răspundem nevoii demografice de a avea noi unităţi de învăţământ", a spus Deca, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Palatul Victoria.

Ea a admis că, potrivit legii, este interzisă organizarea cursurilor în trei schimburi, dar a menţionat că această prevedere ar urma să intre în vigoare abia începând cu anul şcolar 2025-2026.

„Legea vorbește, într-adevăr, despre procesul educativ în trei schimburi, numai că dacă verificăm exact momentul de la care această prevedere intră în vigoare, la dispozițiile tranzitorii, o să vedem că ea se aplică din anul 2025-2026. Noi am făcut toate eforturile și am solicitat atât inspectoratelor, cât și autorităților publice locale să identifice soluții. Pentru o parte dintre aceste unități de învățământ (n.red, făcând referire la cele din București) deja avem anunțate soluții care vor fi utilizate fie la începutul acestui an școlar, fie la câteva luni după”, a spus Ligia Deca, ministrul Educației.

Prefectura Capitalei a anunţat că la 11 unităţi de învăţământ de stat din Bucureşti (din totalul de 427), elevii vor merge la cursuri în trei schimburi (total sau parţial), din cauza lipsei de spaţiu, dar şi a lucrărilor de reabilitare, modernizare sau extindere. De asemenea, din cauza lucrărilor aflate în derulare, mai multe unităţi de învăţământ sunt relocate, orele de curs desfăşurându-se în cadrul altor unităţi.



Citeste si