Un studiu al Education First, o companie internațională de educație care oferă programe de studiu în străinătate, cursuri de limbi străine, schimburi culturale și programe educaționale arată faptul că românii sunt printre cei mai buni vorbitori de limbă engleză din lume.

Mai precis, după cum arată studiul, țara noastră ocupă locul 15 din 113 țări incluse în analiză.

"Studiul acesta, Proficiency Index, are ca sursă o testare care se numește EF Standard English Test, primul test standardizat de limbă engleză gratuit care este folosit de companii, de universități, de organizații guvernamentale din întreaga lume, dar și de elevii din școli", a declarat pentru wall-street.ro Andrei Henegar, reprezentant EF Romania.

Acesta a mai arătat faptul că studiul se face din 2011, iar România a fost inclusă în el din 2014, perioadă care atribuie o anumită relevanță informațiilor în acest sens privind țara noastră.

Prin comparație, rușii ocupă locul 41 în acest test, în vreme ce țări precum Slovacia (locul 18), Spania (35) sau Coreea de Sud (49) se află sub țara noastră din acest punct de vedere.

La polul opus, însă, țări precum Polonia (locul 13), Austria (locul 3) și Singapore (locul 2) au dovedit aptitudini mai bune în ce privește folosirea limbii engleze decât românii.

Sursă foto: EF Romania

De asemenea, Andrei Henegar a mai arătat faptul că există similitudini cu teste renumite precum Toefl și Cambridge din punct de vedere al testării, amândouă fiind teste standardizate, însă testul acesta durează maximum 50 de minute, atât pe parte de listening cât și de pronunție și de scriere.

"Este un test mult simplificat, dar se găsesc elemente comune", a mai precizat reprezentantul EF Romania.

Nu în ultimul rând, segmentul de vârstă al celor mai buni vorbitori români de limbă engleză este situat între 31 și 40 de ani, în vreme ce bucureștenii sunt cei mai buni la folosirea limbii engleze când vine vorba de orașe.

De asemenea, cu privire la regiuni, românii care locuiesc în nord-vestul țării (Transilvania) sunt cei mai buni vorbitori de limbă engleză când vine vorba de regiuni.

Sursa foto: Shutterstock / Undrey

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri