18 Ianuarie 2006

MasterCard insista pe securizarea comertului

MasterCard International, al doilea mare jucator din domeniul cardurilor de credit. lanseaza un nou program care ofera comerciantilor instrumente, stimulente si tehnici educationale pentru a-i ajuta sa protejeze si mai bine datele consumatorilor. Initiativa este una dintre cele mai recente elemente din demersul MasterCard prin care se urmareste protejarea sistemului de plati si cresterea securitatii comertului.

Pentru a usura munca comerciantilor de a intelege, alege si accepta standardul de securizare a datelor, la nivelul industriei platilor cu card (PCI), MasterCard ofera comerciantilor posibilitatea de a-si evalua, gratuit, vulnerabilitatea retelei. Scanarea vulnerabilitatii retelei este unul dintre pasii necesari pe care trebuie sa-i parcurga comerciantii pentru a primi acceptarea PCI.

Scanarea gratuita, oferita de anumite companii, printre care se numara One-Sec din Europa, va permite comerciantilor sa invete mai multe despre vulnerabilitatile retelei, sa creasca securitatea acesteia si sa obtina acceptarea PCI. Prin accesarea paginii de Internet www.mastercardsecurity.com pot gasi link-uri catre companiile participante la acest program cum ar fi One-Sec, AmbironTrustWave, Cybertrust, Qualys si SecurityMetrics.

Un alt element al programului MasterCard il reprezinta campania educationala care foloseste publicitatea si seminarii pe Internet pentru a informa comerciantii despre importanta securitatii si a resurselor.
Noul site www.mastercardsecurity.com – va oferi informatii mai detaliate privind securitatea datelor. Site-ul va contine informatii recente despre resursele de securitate oferite comerciantilor si multe alte date; serveste drept punct de plecare pentru inovatii viitoare si leaga comerciantii de companii, oferind scan-uri gratuite PCI.

O noua serie de seminarii pe Internet, la care pot participa comercianti din orice tara, reprezinta o alta metoda pentru MasterCard de a oferi consultanta de specialitate la nivel global. Aceste seminarii online, foarte usor de accesat vor permite comerciantilor din intreaga lume sa invete mai multe despre tendintele curente si cele viitoare, diferite chestiuni din industrie si cele mai bune practici pe care le pot implementa pentru a securiza si mai mult operatiunile lor.

Piata cardurilor de credit a cunoscut la nivel mondial mai multe transformari in ultimii ani. Astfel, in anii '60 -70 MasterCard domina industria, insa odata cu trecerea timpului , acestia au pierdut pozitia de lider atat de pe piata americana, cat si in lumea intreaga. Astazi, Visa controleaza aproape 60% din fluxul de valuta care circula prin intermediul cardurilor de credit si de debit din intreaga lume.



Citeste si