21 Iunie 2011

Pleci in concediu cu masina? Ce faci in caz de accident?



Ca in fiecare an, multi romani opteaza pentru masina ca mijloc de transport spre destinatia de vacanta, ceea ce face ca sansele sa fie implicati intr-un accident rutier, in tara sau in strainatate, sa creasca.

In acest context, intre 20 si 26 iunie, CSA - Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, Directia Rutiera din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane si APPA - Asociatia Pentru Promovarea Asigurarilor, cu sprijinul intregii industrii de asigurari, deruleaza o noua etapa a celei mai mari campanii nationale de educare si informare a publicului larg cu privire la conceptul de asigurare.

„Momentul pentru aceasta etapa a campaniei a fost ales tinand cont de faptul ca se apropie perioada concediilor, cand multi romani pleaca din tara cu autoturismele si se expun riscului de a fi implicati in diverse evenimente rutiere. Este important ca toti sa stim ce avem de facut intr-un astfel de caz si, ulterior, cum putem fi despagubiti”, a declarat Alexandru Ciuncan, Secretar General al APPA (vezi brosura anexata).

Citeste pe aceasta tema si un articol Wall-Street.ro aici.

Efort de comunicare unic in zona sigurantei rutiere, campania "Ce faci in caz de accident?" completeaza elementele primelor sale etape (rolul asigurarii RCA, pasii de urmat in caz de accident etc.) cu o detaliere a procedurii de urmat in cazul accidentelor produse in strainatate.

“Ne alaturam actualei campanii initiate de industria de asigurari, cu speranta ca acest demers va contribui la adoptarea unui comportament rutier mai prudent, in contextul aplicarii sistemului bonus/malus, fiind inca o modalitate ce contribuie la atingerea obiectivului principal al Politiei Rutiere, acela de a reduce numarul de accidente rutiere si consecintele acestora”, a declarat Comisarul Sef Lucian Dinita, Director al Directiei Rutiere din cadrul IGPR.

Astfel, circa 3 milioane de exemplare ale Brosurii „Ce faci in caz de accident?” vor fi distribuite incepand de astazi in Bucuresti si in principalele 20 de orase ale Romaniei. Soferi din intreaga tara vor primi materialele informative in zonele principalelor intersectii, de la promoteri sau de la agentii politiei rutiere. De asemenea, le vor gasi la sectiile Politiei Rutiere din Bucuresti unde se fac constatari de daune si in marile complexe comerciale din intreaga tara.

Proiectul este sustinut de importante companii de asigurari, brokeraj, regularizari de daune si nu numai. Mesajul campaniei va fi promovat si prin spoturi, stiri, interviuri si emisiuni difuzate de Radio Europa FM si TVR Info, prin materiale de interes public preluate de Romania Libera, Wall-Street.ro si 9am.ro - pe zona de print si de web.



Citeste si