1 Septembrie 2011

Topul celor mai profitabile fonduri de pensii obligatorii



Profitul total net al fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) a fost de 138,9 milioane lei in primul semestru din 2011, in scadere cu 43,7% comparativ cu aceeasi perioada din 2010, cand s-a ridicat la 246,7 milioane de lei, potrivit Mediafax.

Fonduri pe plus si administratori cu pierderi

Fondurile de pensii administrate de Aegon, Alico, Aviva, BCR, BRD si Eureko au inregistrat un profit net cumulat de 43,94 milioane de lei. Profitul acestor fonduri reprezinta castigurile nete cumulate din investitiile financiare realizate si apartine celor peste 5,3 milioane de contributori la sistemul de pensii private.

In schimb, rezultatul net al administratorilor in primul semestru indica pierderi de 14,2 milioane lei, in scadere cu 27,5% fata de nivelul consemnat la 30 iunie 2010.

Cel mai profitabil administrator a fost ING Pensii Private, al carui rezultat a crescut la 3,99 milioane de lei, de la 355.721 lei in iunie 2010. Pe locul doi s-a plasat Aviva Pensii, care a trecut de la pierderi de 535.519 lei la un profit de 19.633 lei. Ceilalti 7 administratori au incheiat primul semestru cu pierderi, care au insumat 18,2 milioane lei - Alico, Allianz-Tiriac, Aegon, Generali, BRD, Eureko si BCR.

La finele lunii iulie, administratori prezenti pe Pilonul II gestionau active nete de 5,55 miliarde de lei, cu 3,3% mai mult fata de 30 iunie.

Locul 3: Aripi

Fond de pensii: Aripi

Administrator:
Generali Pensii

Profit net in S1 2011:
12,7 milioane de lei

Evolutia procentuala a profitului fata de S1 2010: -36,5%

Locul 2: AZT Viitorul Tau

Fond de pensii: AZT Viitorul Tau

Administrator: Allianz-Tiriac Pensii

Profit net in S1 2011: 34,01 milioane de lei

Evolutia procentuala a profitului fata de S1 2010: -45%

ING, cel mai profitabil fond

Fond de pensii: ING

Administrator: ING Pensii

Profit net in S1 2011:
48,33 milioane de lei

Evolutia procentuala a profitului fata de S1 2010: -49,5%



Citeste si