10 Octombrie 2011

CUTREMUR IN BANKING: Vor statele europene sa salveze bancile?



Seism in sistemul bancar: agentia de rating Moody’s a coborat ratingurile a 21 de banci din Marea Britanie si Portugalia, intarind faptul ca institutiile de credit europene au nevoie de recapitalizare. Ce vor face guvernele europene: vor salva bancile sau le vor lasa la voia pietei?

Moody’s a coborat ratingurile a noua banci portugheze, printre care si Banco Comercial Portugues (BCP), prezenta in Romania prin subsidiara Millennium Bank.

Agentia de rating si-a motivat decizia prin faptul ca bancile au expunere prea ridicata pe datoria de stat a Portugaliei si ca perspectivele economice nefavorabile si masurile de austeritate ar putea conduce la o deteriorare a activelor institutiilor de credit.

Totodata, lichiditatea bancilor este afectat de accesul dificil de pe piata interbancara.

„Bancile trebuie sustinute – direct, prin nationalizarea unei parti din capital sau indirect prin accesarea facilitatii de finantare a Fondului European de Stabilitate Financiara. Bancile europene trebuie recapitalizate si daca nu vor primi destul interes de la investitorii privati, atunci vor apela la ajutorului statelor, dac cred ca asta este planul B sau C”, a precizat, pentru Wall-Street.ro, Adrian Mitroi, secretar general al CFA Romania.

Moody’s a operat modificari si in ratingurile a 12 banci britanice, printre care Royal Bank of Scotland, care este prezenta in Romania, sau Lloyds.

Agentia de rating considera ca guvernul britanic va continua sa acorde un anumit sprijin bancilor importante sistemic, dar, este putin probabil ca institutiile financiare mai mici sa fie lasate sa intre in faliment daca vor avea probleme.

Totusi, Moody’s nu a modificat ratingurile HSBC si Barclays. Pe langa bancile din Marea Britanie si Portugalia, agentia a retrogradat saptamana aceasta si ratingurile mai multor banci italiene, printre care UniCredit si Intesa Sanpaolo.

„Mai mult ca sigur se va ajunge ca bancile europene sa primeasca ajutor de la stat. Normal ca salvarea se va face pe spatele contribuabilului, dar nu este un capat de tara. De exemplu, Statele Unite au salvat banci si dupa un timp si-au inchis pozitiile pe profit”, a explicat, pentru Wall-Street.ro, , managing partner al firmei de consultanta BAC Investment.

Tocmai aceste ajutoare primite de banci din partea statelor din UE a convins Comisia Europeana sa introduca o taxa pe tranzactiile financiare. In ultimii trei ani, statele membre au acordat ajutoare si garantii sectorului financiar de 4.600 miliarde euro.

##SURVEY_FORM_159##



Citeste si