Consiliul Fiscal reclama din nou nevoia de transparentizare, prioritizare si programare multi-anuala pentru investitiile publice, intrucat Romania are cele mai mari cheltuieli de capital din Uniunea Europeana, ca procent din PIB, dar insfrastructura ramane printre cele mai slab dezvoltate.

"Desi Romania a avut in perioada 2001-2011 cea mai mare cheltuiala de investitii publice in cadrul tarilor europene ca pondere in PIB, tari precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Slovacia si Slovenia, cu cheltuieli de investitii mai mici, au o calitate a infrastructurii mai buna, ceea ce demonstreaza eficienta scazuta a acestor cheltuieli in cazul Romaniei", se spune in raportul anual al Consiliului Fiscal, scrie Mediafax.

Raportul precizeaza ca, in pofida recomandarilor anterioare ale Consiliului Fiscal privind necesitatea prezentarii unei liste de prioritati investitionale la nivel national, lipsesc in continuare informatii concrete privind distributia investitiilor pe politici sectoriale, detalierea proiectelor de investitii considerate prioritare, precum si alocarile multi-anuale de fonduri pentru acestea.

"In opinia Consiliului Fiscal, formularea transparenta a bugetului de investitii pornind de la o analiza a portofoliului existent de proiecte si rationalizarea acestuia prin identificarea celor prioritare, concomitent cu alocarea pe baza multi-anuala a finantarilor aferente, este esentiala pentru utilizarea eficienta a resurselor disponibile. In plus, o astfel de abordare ar fi consistenta cu principiul eficientei definit de Legea responsabilitatii fiscale, conform caruia "politica fiscal-bugetara a Guvernului va avea la baza utilizarea eficienta a resurselor publice limitate, va fi definita pe baza eficientei economice, iar deciziile de alocare a investitiilor publice, inclusiv cele finantate din fonduri nerambursabile primite de la Uniunea Europeana si alti donatori, se vor baza inter alia pe evaluarea economica, precum si pe evaluarea capacitatii de absorbtie", se mai arata in raport.

Potrivit datelor prezentate de Consiliul Fiscal, avand ca sursa Eurostat, Romania a avut in perioada 2001 -2011 o pondere a cheltuielilor publice cu investitiile de 4,7% din PIB si de 14% din veniturile bugetare, conducand in ambele variante Top UE 27.

Membri Consiliului Fiscal apreciaza ca noile constrangeri bugetare impuse de pactul fiscal obliga Romania la o cheltuire mult mai eficienta a banilor publici. Cu aceleasi resurse bugetare, limitarea deficitului bugetar va forta guvernele viitoare sa obtina efecte mult mai mari in economie prin cheltuirea banilor publici.

Consiliul Fiscal este o autoritate independenta infiintata in baza Legii responsabilitatii fiscal-bugetare, care isi propune sa sprijine activitatea Guvernului si a Parlamentului in cadrul procesului de elaborare si derulare a politicilor fiscal-bugetare si sa promoveze transparenta si sustenabilitatea finantelor publice.

Consiliul Fiscal are printre atributii publicarea unui raport anual care sa analizeze derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent fata de cea aprobata prin strategia fiscal-bugetara si bugetul anual, sa evalueze tendintele macroeconomice si bugetare cuprinse in strategia fiscal-bugetara si in bugetul anual precum si obiectivele, tintele si indicatorii stabiliti prin strategia fiscal-bugetara si prin bugetul anual.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri