Cursul monedei nationale va inchide trimestrul al doilea al acestui an la 4,45 lei/euro si va urca ulterior la 4,5 lei/euro, nivel la care se va mentine pana in primul trimestru al anului viitor, anticipeaza analistii bancii ING, care au ridicat usor prognoza privind rata de schimb valutar.
In analiza prezentata in luna aprilie, ING indica un curs de tranzactionare de 4,4 lei intr-un orizont de o luna, urmand sa oscileze intre 4,35-4,4 lei in urmatoarele 12 luni, scrie Mediafax.

Instabilitatea politica din Romania combinata cu socurile externe au provocat in ultimele zile deprecierea leului, care se incadreaza insa in trendul regional pe fondul temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro. Acutizarea crizei datoriilor risca sa impinga Grecia in afara blocului monetar si Spania catre un acord de finantare externa cu UE si FMI.

ING noteaza ca revenirea usoara a leului, remarcata in a doua parte a sedintei de miercuri si in prima parte a sesiunii de joi, a fost in linie cu monedele din regiune, insa a fost probabil sustinuta si de Banca Nationala a Romaniei (BNR).
Opinia analistilor ING este impartasita si de dealerii de pe piata romaneasca.

Cursul de schimb a scazut la 4,4305 - 4,4330 lei/euro in prima ora a sedintei interbancare de joi, dupa mai multe zile in care cotatiile au urcat continuu si rata de referinta anuntata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a doborat record dupa record.

Leul a inceput sa revina pe apreciere usoara inca din a doua parte a sedintei de miercuri, cand cotatiile au coborat pana la un nivel minim al sedintei, de 4,4390 lei/euro.

Potrivit dealerilor, revenirea leului a fost sustinuta de unii jucatori care au marcat o parte din profiturile inregistrate in ultimele zile, cand au mizat pe deprecierea leului, dar si a monedelor statelor din regiune.

"Se pare ca unii jucatori au inceput miercuri dupa-amiaza sa marcheze profituri din pozitiile long, pentru ca intoarcerea leului si a valutelor din regiune a fost brusca. In cazul leului, probabil ca jucatorii au decis sa inchida o parte din pozitii vazand ca BNR a aparat pragul de 4,45 lei/euro de fluxuri speculative", a afirmat un dealer.

ING noteaza ca BNR pare sa fi amortizat deprecierea leului, insa absenta interventiilor clare ar putea incuraja presiunile in sens negativ in viitorul apropiat.

Analistii bancii au revizuit in urcare prognoza privind evolutia cursului pe termen scurt, anticipand ca leul ar putea inregistra recorduri negative fata de euro.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri