Mihai Grigoroiu, invinuit in cazul fraudei bancare de 22 de milioane de euro, fusese numit recent in functia de director adjunct in Ministerul Economiei, la Autoritatea de Management al Programului Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice.
Grigoroiu lucra in minister din 2012, initial fiind asistent la cabinetul unui secretar de stat, iar apoi consilier PR la aceeasi autoritate. In 2010, el a mai fost angajat la Ministerul Economiei, in functia de consilier juridic. Dupa aceea a lucrat la Ministerul Comunicatiilor si la TDP Partners, firma care acorda consultanta in domeniul fondurilor europene, scrie Mediafax.

Conform declaratiei de avere datata 29 octombrie 2012, Mihai Grigoroiu detine, impreuna cu sotia sa, un apartament de 50 de metri patrati in sectorul 1, cumparat anul acesta si un autoturism Volkswagen, din 2003. El mai are doua credite la BRD, de 28.000 de lei si de 51.300 de euro, contractate in 2012 si scadente in 2017, respectiv in 2042.

In 2010, el detinea si un teren agricol de 7.200 de metri patrati in Giurgiu.

Un alt angajat al Ministerului Economiei implicat in acest scandal este Catalin Ionut Rosu, auditor. Conform declaratiei de avere datata 27 martie, el are un Volkswagen din 2000. De asemenea, el mentioneaza si un credit BCR de 37.000 de lei contractat in 2010 si scadent in 2040. Desi in declaratia sa de avere din 2011 figura un apartament de 40 de metri patrati, acesta nu se regaseste in cea mai recenta declaratie de avere si nici nu este mentionata vanzarea.

Andrei Atanasiu, expert in Ministerul Economiei, cu domiciliul in comuna Ileana, judetul Calarasi, nu are trecut nimic in declaratia de avere.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, a fost decisa incetarea activitatii celor trei in functiile ocupate.

DIICOT audiaza, joi, o suta de persoane, intre care angajati ministeriali, intr-un caz de fraude bancare estimate la 22 de milioane de euro, anchetatorii descinzand la locuintele a 50 de suspecti si la sediile societatile acestora in Bucuresti, Ilfov, Calarasi si Giurgiu.

Invinuitii din dosar sunt acuzati ca ar fi obtinut, in mod ilegal, de la Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, in baza unor documente falsificate, finantarea unor proiecte de achizitii utilaje, prin intermediul unor societati comerciale controlate de catre liderii gruparii, informeaza DIICOT.

Activitatea infractionala a fost sprijinita de catre invinuitii Aurel Saramet, avand calitatea de director al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Cercel - Duca Alexandru Claudiu, vicepresedinte BRD, Mihai Grigoroiu, Rosu Catalin Ionut si Atanasiu Andrei, angajati in cadrul Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri si Diaconescu Florian Dragos.

"Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism - Serviciul Teritorial Bucuresti si Biroul Teritorial Calarasi, impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul BCCO Bucuresti au procedat la destructurarea unui grup infractional organizat, constituit din 48 de persoane, specializat in savarsirea infractiunilor de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si spalarea banilor. In acest sens, la data de 1 noiembrie 2012, procurorii DIICOT au efectuat un numar de 50 de perchezitii domiciliare la locuintele invinuitilor precum si la sediile unor societati comerciale din municipiul Bucuresti si judetele Ilfov, Calarasi si Giurgiu", se arata intr-un comunicat al Directiei.

Potrivit sursei citate, in perioada 2010-2012, membrii grupului infractional organizat, sub coordonarea liderului Daniel Ruse - au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv obtinerea sau incercarea de a obtine un numar de 40 de credite de la 16 unitati bancare de pe teritoriul Romaniei, prin utilizarea unor documente falsificate.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri