UniCredit Leasing, liderul pietei de profil, previzioneaza ca va incheia acest an cu o valoare a bunurilor finantate de circa 220 milioane de euro, in crestere cu 17% fata de anul trecut, iar pentru 2013 estimeaza un avans de 10%, a declarat Antoaneta Curteanu, CEO al companiei.
Anul trecut, compania a consemnat un volum al bunurilor finantate de 187 milioane de euro, scrie Mediafax.

"Pentru sfarsitul acestui an credem ca vom ajunge undeva la 220 milioane de euro, iar pentru anul viitor ne-am bugetat o crestere timida, de 10%, spre 240 milioane de euro. Este foarte important de luat in calcul si costul finantarii, apetitul de risc al investitorilor, precum si stabilitatea pe partea de fiscalitate", a afirmat Curteanu (foto).

In primele noua luni ale anului, compania a realizat un volum al bunurilor finantate de 180 milioane euro, aproape de nivelul inregistrat in intreg anul trecut, avand o cota de piata de 20%. Autovehiculele reprezinta 68% din portofoliul UniCredit Leasing, echipamentele 23%, iar imobiliarele 9%.

Pe segmentul de vehicule, autoturismele au o pondere de doua treimi, iar vehiculele comerciale grele ocupa 15%-20%.

"Noi ne-am pregatit sa diverisficam portofoliul pentru ca piata auto a scazut cu 20% anul acesta. Foarte interesant este sectorul energiei regenerabile si ne-am implicat in proiecte fotovoltaice, avem mai multe proiecte in lucru de circa 15-20 de milioane de euro fiecare", a spus Curteanu.

Ea a aratat ca aceste proiecte de energie vor acumula, pana la finalul anului viitor, circa 15% din portofoliul companiei.

Curteanu a adaugat ca UniCredit Leasing a primit foarte multe cereri pe acest segment, insa a selectat clientii, intrucat acestia trebuie sa cunoasca foarte bine domeniul si sa participe cu un avans de aproximativ 40% din valoarea proiectului, pentru ca finantatorul trebuie sa se asigure ca-si recupereaza banii la final.

Pe de alta parte, acest business s-a concentrat destul de mult deja, astfel incat compania de leasing nu se mai poate implica in alte proiecte.

Un alt segment spre care s-a mutat atentia firmei sunt clinicile medicale private din afara Bucurestiului, finantand echipamentele necesare dotarii acestora.

"Am inaugurat de curand una la Suceava si mai avem in lucru la Cluj si Brasov, in provincie exista o cerere mare", a mai spus Curteanu.

Piata de leasing financiar a scazut in primele noua luni cu 3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 979 milioane euro, pe fondul reducerii volumului de finantari pe segmentele de echipamente si imobiliare, dupa ce in intervalul ianuarie-septembrie 2011 consemnase o crestere de 29%.

Pentru finele acestui an, reprezentantii industriei estimeaza ca piata va stagna la nivelul anului 2011, de 1,35 miliarde euro, iar pentru anul viitor preconizeaza o crestere de 10%-15%, numai daca mediul economic isi va reveni, iar investitorii isi vor recapata increderea.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri