Erste a publicat anul trecut pierderi, pentru prima oara din 1988. Acestea s-au ridicat la 719 milioane euro, iar BCR a contribuit la o buna parte din rezultatul negativ.
Cu aceste cifre deloc convingatoare, seful Erste Bank Andreas Treichl, l-a numit in primavara pe cehul Tomas Spurny la conducerea BCR, el inlocuindu-l din functia de presedinte executiv pe Dominic Bruynseels.
Strategia lui Spurny pentru readucerea bancii pe profit este insa una pentru care sigur nu este iubit de catre angajati, restructurarea, pentru care va incasa si un bonus in functie de performantele din aceasta operatiune.
El a recunoscut ca a venit la BCR pentru a restructura banca, dar spune ca nu este un “profesionist” in aceasta activitate sau un adept exclusiv al unor asemenea masuri.
„Orice faci trebuie sa ai tot timpul in minte sustenabilitatea. Unele lucruri tin putin, altele functioneaza pe termen lung. Daca actionezi repede fara ideea de sustenabilitate in minte, atunci creezi bule speculative (...) Oricine este intelept va vedea ca cel mai important este cum le asiguri un viitor bun celor 7.500 de oameni care raman in banca”, a mentionat Spurny pentru Mediafax.
El a aratat ca in perioadele dificile din punct de vedere economic bancherii sunt obligati sa se uite la costuri si ca un raport de 40-50% cost/venituri nu poate fi obtinut fara restructurare.
Spurny sustine ca BCR va reveni pe crestere in a doua parte a anului viitor, si estimeaza ca 2013 va fi un an greu pentru sistem, cu un avans modest, de numai o cifra, in linie cu cresterea PIB.
„Afacerile isi vor reveni incepand cu 2014, cu rate de 3,5-4-6% pe partea de retail si de 7-9% pe segmentul corporate”, a declarat presedintele BCR.
Spurny a mentionat ca toate modelele de afaceri ale bancilor mizau pe atingerea unui PIB/locuitor de 10.000 de euro, ceea ce in conditiile actuale nu se intrevede foarte rapid, indicatorul fiind la 6.700 euro PIB/locuitor.
Seful BCR considera ca 2013 va fi un an dificil pentru sistemul bancar, fiind al cincilea an de la debutul recesiunii, in care se va inregistra o crestere economica redusa. El a explicat ca multe companii si industrii au suferit din aceasta contractie, iar complementar apar probleme de lichiditate.
In ciuda acestei perspective, BCR are in plan sa deschide 20 de sucursale in locuri cu potential, proces care se va realiza pana in ultimul trimestru de anul viitor sau din primul trimestru din 2014.
Spurny a adaugat ca BCR are in plan sa devina prima banca din Romania in termeni de tranzactionare, iar aceasta tinta va fi realizata prin imbunatatirea treptata a serviciilor si produselor, care sa duca in final la folosirea integrala a infrastructurii bancii si, astfel, la imbunatatirea profitabilitatii.
Citeste si:
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: