Leul s-a apreciat la inchidere. Jucatorii straini au reintrat la vanzare de euro

Cotatiile monedei nationale au coborat la 4,38 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare de marti, dupa o sesiune linistita, in care jucatorii straini au reintrat la vanzare de euro, dupa ce luni au fost principalii cumparatori, spun dealerii.

In jurul orei 16:30, operatiunile se realizau la 4,3800 - 4,3820 lei/euro, in scadere fata de nivelul de luni seara, cand schimburile se perfectau la 4,3940 - 4,3950 lei/euro, scrie Mediafax.

In debut, euro era cotat la 4,3950 - 4,3977 lei, iar rata de schimb a inceput sa coboare treptat. Dealerii spun ca jucatorii straini au fost principalii vanzatori de euro, insa volumele transferate au fost sub media sesiunilor precedente.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a anuntat marti un curs de referinta de 4,3853 lei/euro, in scadere cu 0,24 bani fata de luni. In sesiunea precedenta, cursul a fost de 4,3877 lei/euro.

Pentru moneda americana, referinta a urcat cu 0,43 bani, la 3,2668 lei/dolar, de la 3,2625 lei/dolar luni.

In acelasi timp, referinta pentru francul elvetian a urcat de la 3,5227 lei/franc la 3,5331 lei/franc.

Cursurile leu/dolar si leu/franc sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc.

Dobanzile pentru plasamentele cu scadenta la o zi au coborat la 5,59 - 6,09%, de la 6,46 - 6,96% luni, cand bancile au avut nevoie de fonduri pentru decontarea obligatiunilor pe zece ani cumparate joi. Totodata, au scazut randamentele la o saptamana, de la 5,89 - 6,39% - 5,50 - 6,00%.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
DIICOT l-a prins pe cel mai mare falsificator de bancnote din plastic din lume
Setari Cookie-uri