8 Februarie 2013

Bancile straine din Romania si-au redus expunerea cu 8%



Bancile cu capital strain care au participat la prima initiativa de la Viena si care detin circa doua treimi din sistemul bancar romanesc si-au redus expunerea pe subsidiarele din Romania cu 8% din martie 2009 pana la sfarsitul anului trecut, a declarat joi viceguvernatorul BNR Cristian Popa.

"Procesul de dezintermediere controlata continua. Cea mai recenta cifra, care cred ca este pentru 11 luni, era de 8% reducere a pasivelor mama - fiica pentru subsidiarele cu capital strain, cele aferente sistemului Viena 1. Acele banci straine detin impreuna doua treimi din sistemul bancar. O anumita reducere se cunoaste. Aceasta reducere este fata de martie 2009", a afirmat Popa, dupa conferinta de presa in care a fost prezentat raportul trimestrial asupra inflatiei, citat de Mediafax.

El a aratat ca aceasta scadere este partial compensata de faptul ca o parte din liniile de finantare anterior disponibile au fost transformate in credite subordonate, care sunt elemente de rang 2, si contribuie la capitalizarea sistemului bancar intr-o maniera directa.

Nivelul de solvabilitate a sistemului bancar era de 14,7% la nivelul lunii septembrie, potrivit viceguvernatorului BNR.

"Este o cifra influentata si in 2012, si in 2013 de aplicarea filtrelor prudentiale. Daca aceste cifre nu ar fi prezente pe sistem IFRS, solvabilitatea ar fi mai mare cu circa trei puncte procentuale", a mai spus Popa.

Dupa incheierea fostului acord de finantare internationala cu Romania, FMI si Comisia Europeana au obtinut in 2009 acordul scris al primelor noua banci straine in functie de activele detinute in Romania sa-si mentina expunerile la nivelul inregistrat in luna martie din 2009.

Acordurile au fost semnate de Erste Bank, Raiffeisen International, Eurobank EFG, National Bank of Greece, Societe Generale, Alpha Bank, Volksbank, Piraeus Bank si UniCredit, care detin 70% din piata din Romania.



Citeste si