27 Mai 2006

Randamente de 80% pe zi la bursa din Sibiu

O cadere de 15% la BVB genereaza un profit/pierdere de 100-150% pe piata futures.
“Fluctuatia pretului unei actiuni cu 15% la Bursa de Valori Bucuresti genereaza un profit/pierdere, in functie de pozitia luata, de 100-150% din suma investita pe piata futures de la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS)”, ne anunta Teodor Ancuta, presedintele BMFMS. Si asta pentru ca la bursa din Sibiu se pot initia vinzari si cumparari fara a detine marfa si banii necesari achizitionarii activului tranzactionat, conditia fiind doar depunerea unei garantii de aproximativ 15% numita marja.

Speculatori pe SIF-uri

Spre exemplu, in sedinta bursiera din 23 mai speculatorii de la Sibiu au obtinut randamente extraordinar de mari. S-au remarcat derivatele pe actiunile SIF 5 Oltenia, fiind tranzactionate 7.839 de contracte futures. La inchidere, in data de 23 mai, DESIF 5 cu scadenta iunie erau cotate la 2,3765 lei/titlu, iar DESIF 5 cu scadenta septembrie la 2,4620 lei/titlu. Atit pentru scadenta apropiata, cit si pentru cea din toamna, scaderile de 9,86 si 9,55% au condus la un randament de peste 81% raportat la intreaga zi de tranzactionare. In ceea ce priveste SIF-urile, investitiile in derivatele ce au ca suport activele acestora au generat aproximativ 52% din piata, pe linga DESIF 5 remarcindu-se si DESIF 2, acompaniate de DESIF 3. DESIF 2 au atras 4.175 de contracte si au inchis la valori de 1,9 si 2,019 lei/titlu cu deprecieri de 0,08 si 0,091 lei/actiune pentru cele doua scadente si randamente short intra-day de 28,5 si 32,5%.

Randamentele pe Petrom

Totusi, in cea mai neagra zi a bursei, cele mai tranzactionate derivate au fost DESNP, realizindu-se 11.140 de contracte futures. Ultimele tranzactii cu titlurile SNP au fost efectuate la valori de 0,4699 lei/actiune pentru scadenta iunie si 0,5045 lei/actiune pentru scadenta septembrie. Conform acestora, scaderile cotatiilor DESNP au ajuns la 0,0151 si 0,0056 lei/titlu pentru datele amintite. Raportat la intreaga zi, randamentul pentru iunie este de 25%, insa pe parcursul sesiunii
s-au inregistrat si valori mai mari, de pina la 50%.



Citeste si