18 Iunie 2013

BCR ia un credit de 80 mil. euro de la BERD, pentru finantarea IMM-urilor



Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) va acorda Bancii Comerciale Romane (BCR) un credit de 80 de milioane de euro, pentru finantarea intreprinderilor mici si mijlocii.

"Imprumutul, care va fi acordat in doua transe egale, va sprijini afacerile locale, inca afectate de criza financiara globala. Deoarece Romania da semne de redresare economica, este foarte important sa se imbunatateasca accesul companiilor la finantare. BCR va acorda finantare intreprinderilor mici si mijlocii sub forma de credite de investitii, facilitati de creditare, credite pentru capital de lucru, finantare pentru leasing, factoring si alte instrumente de finantare, cu accent special pe agricultura si agri-business", se arata intr-un comunicat al BCR, citat de Mediafax.

Creditele vor fi disponibile atat in euro cat si in lei.

"O mare parte din acest parteneriat de finantare este in moneda locala, conform strategiei noastre de a elimina treptat potentialele surse de vulnerabilitate care apar ca urmare a creditarii in valuta. Cred ca vom gasi oportunitati sustenabile pentru a profita din plin de aceste tip atractiv de finantare", a declarat Tomas Spurny, CEO al BCR.

Imprumutul de 80 milioane euro face parte din Planul Comun de Actiune al Institutiilor Financiare Internationale pentru cresterea economica in Europa Centrala si de Sud-Est, lansat in noiembrie 2012, cu o valoare totala a angajamentelor de peste 30 miliarde euro, pe o perioada de doi ani.



Citeste si