Sefii Finantelor din UE au adoptat proiectul pentru gestionarea bancilor in prag de insolventa

Ministrii Finantelor din statele Uniunii Europene au adoptat, in noaptea de miercuri spre joi, un proiect de directiva europeana privind gestionarea bancilor ajunse in pragul insolventei, care include procedura de bail-in, cu taxarea depozitelor negarantate, utilizata in cazul Bank of Cyprus.

Dupa sapte ore de negocieri la Bruxelles care s-au incheiat in jurul orei 1:30 (2:30 ora Romaniei), consiliul ministrilor de Finante din UE a stabilit mecanismul prin care vor fi distribuite pierderile in randul creditorilor privati ai unei banci aflate in colaps si cadrul de reglementare pentru un eventual sprijin din bani publici, transmite Bloomberg, relateaza Mediafax.

De asemenea, acordul descrie modalitatea in care pot interveni guvernele nationale in sprijinul bancilor si stabileste rolul Mecanismului European de Stabilitate, fondul de urgenta de 500 miliarde euro creat de zona euro.

Oficialii au aratat ca adoptarea planurilor ar trebui sa consolideze increderea investitorilor si sa contribuie la solutionarea crizei datoriilor de stat.

Ministrul german al Finantelor, Wolfgang Schaeuble, a declarat ca intelegerea reprezinta un pas important in vederea garantarii ca actionarii si creditorii bancilor vor fi primii care pierd daca o institutie se prabuseste.

Liderii europeni se vor intalni joi la Bruxelles pentru discutii pe probleme economice, vizand inclusiv reforma sectorului financiar si progresele inregistrate in directia uniunii bancare.

Banca Centrala Europeana (BCE) ar trebui sa preia anul viitor rolul de supraveghetor unic al bancilor din UE, prima etapa care va combina noile proceduri europene de rezolutie adoptate pentru cazurile de criza bancara cu mecanismele nationale de interventie.
Discutiile din Parlamentul European privind proiectul de directiva vor incepe in viitorul apropiat.

Proiectul asigura in mod clar dreptul guvernelor de a nationaliza bancile aflate in colaps, daca masura este considerata esentiala pentru asigurarea stabilitatii financiare.

Comisarul european pentru servicii financiare, Michel Barnier, a recomandat statelor UE si Parlamentului European sa adopte directiva pana la sfarsitul acestui an.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri