11 Iulie 2013

Leul castiga teren in fata monedei europene: cursul BNR, in scadere



Cotatiile monedei nationale au fost stabile in prima parte a sesiunii interbancare de miercuri, cu oscilatii usor peste 4,43 lei/euro, astfel ca Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat un curs de referinta in scadere cu 0,47 bani, la 4,4369 lei/euro.

In sesiunea anterioara, cursul a fost de 4,4416 lei/euro, informeaza Mediafax.

Leul s-a depreciat insa in raport cu dolarul american, iar cursul de referinta a urcat cu 1,18 bani, la 3,4628 lei/dolar, atingand cel mai ridicat nivel incepand cu 12 decembrie.

Dolarul a inceput sa se aprecieze inca de la finalul saptamanii trecute, in urma publicarii unor date peste asteptari privind piata fortei de munca din SUA. De regula, dolarul este considerat un plasament mai sigur decat euro.

Leul a pierdut teren si in raport cu francul elvetian, cursul de schimb urcand de la 3,5677 lei/franc la 3,5728 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar si leu/franc elvetian sunt calculate de Banca Nationala a Romaniei in functie de paritatea leu/euro si ratele de schimb euro/dolar si euro/franc elvetian.

Cotatiile monedei nationale au coborat spre 4,43 lei/euro la inceputul sesiunii interbancare de miercuri, intr-o piata cu lichiditate in continuare scazuta, spun dealerii.

In debut, euro a fost cotat in jurul nivelului 4,44 lei, aproape de nivelul de marti seara, cand schimburile se perfectau la 4,4400 - 4,4430 lei/euro.

In prima ora de tranzactionare, cotatiile au coborat treptat, iar la jumatatea sesiunii schimburile se perfectau in jurul nivelului de 4,4350 lei/euro.

Dobanzile practicate miercuri de bancile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) si plasate (ROBOR) in lei pe termen de o zi au coborat de la 4,1 - 4,6% la 3,94 - 4,44% pe an, iar randamentele pentru plasamentele pe termen de o saptamana au scazut la 4,01 - 4,51% pe an.



Citeste si