27 Noiembrie 2013

Creditele, in scadere. BNR anunta un sold mai mic in octombrie



Soldul creditului neguvernamental acordat de institutiile de credit a scazut in octombrie cu 0,9%, sau 1,2% in termeni reali, fata de luna anterioara, la 221,023 miliarde lei.

"Creditul in lei s-a majorat cu 0,5 la suta (0,2 la suta in termeni reali), in timp ce creditul in valuta exprimat in lei s-a diminuat cu 1,8 la suta (exprimat in euro, creditul in valuta a scazut cu 1,1 la suta). La 31 octombrie 2013, creditul neguvernamental a inregistrat o reducere de 3,9 la suta (-5,7 la suta in termeni reali) fata de 31 octombrie 2012, pe seama majorarii cu 1,9 la suta a componentei in lei (0,1 la suta in termeni reali) si a diminuarii cu 7,4 la suta a componentei in valuta exprimata in lei (exprimat in euro, creditul in valuta s-a redus cu 5,2 la suta)", arata BNR, intr-un comunicat, conform Mediafax.

Creditul guvernamental s-a majorat in octombrie cu 1,5%, la 76,242 miliarde lei, dar este mai redus fata de 31 octombrie 2012 cu 1,9% (-3,8 la suta in termeni reali).

Depozitele rezidentilor clienti neguvernamentali s-au majorat in octombrie cu 1,3% fata de luna septembrie, pana la 207,969 miliarde lei.

"Depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au crescut cu 2,0 la suta, pana la 78966,5 milioane lei. La 31 octombrie 2013, depozitele in lei ale gospodariilor populatiei au inregistrat o crestere de 5,3 la suta (3,4 la suta in termeni reali) fata de 31 octombrie 2012.

Depozitele in lei ale persoanelor juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare) s-au majorat cu 2,4 la suta, pana la 55329,2 milioane lei. La 31 octombrie 2013, depozitele in lei ale persoanelor juridice au crescut cu 10,9 la suta (8,9 la suta in termeni reali) fata de 31 octombrie 2012. Depozitele in valuta ale rezidentilor gospodarii ale populatiei si persoane juridice (societati nefinanciare si institutii financiare nemonetare), exprimate in lei, au scazut cu 0,3 la suta, pana la nivelul de 73674,2 milioane lei (exprimate in euro, depozitele in valuta au crescut cu 0,3 la suta, pana la 16628,5 milioane euro)", conform bancii centrale.

Comparativ cu aceeasi luna a anului precedent, depozitele in valuta ale rezidentilor exprimate in lei au crescut cu 5,1% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor s-au majorat cu 7,6%). Depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei exprimate in lei au crescut cu 5,1% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale gospodariilor populatiei au crescut cu 7,6%), iar depozitele in valuta ale persoanelor juridice exprimate in lei s-au majorat cu 5,3% (exprimate in euro, depozitele in valuta ale rezidentilor persoane juridice au crescut cu 7,8%).

Masa monetara in sens larg a inregistrat la sfarsitul lunii octombrie un sold de 233,805 miliarde lei. Fata de septembrie 2013 aceasta a crescut cu 1% (0,7% in termeni reali), iar in raport cu octombrie 2012 cu 6,1% (4,1% in termeni reali).



Citeste si