BNR a urcat prognoza de inflatie pentru acest an la 3,5%, cu 0,5 puncte peste estimarea din noiembrie 2013, cand banca centrala nu a luat in calcul cresterea accizelor din curs si inflatie, precum si acciza suplimentara la combustibili, iar pentru final 2015 a anuntat o prognoza de inflatie de 3,2%, potrivit Mediafax.

"Practic, putem spune ca, cu exceptia primei jumatati de an, inflatia va fi undeva intre 2% si 3%. Peste cateva zile vom primi comunicatul de la INS si lumea va vedea o inflatie de 0,6%. In martie va fi tot la fel, 0,6-0,7, si se va pune sub semnul intrebarii ce spun eu acum. Vor aparea analisti care vor spune deflatie, ca BNR ar trebui sa mai reduca dobanzile. Sunt efecte statistice si nu trebuie sa le dam importanta mai mare decat au", a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

El a precizat ca in prognoza de inflatie BNR incorporeaza numai date certe si nu riscuri. "Calculele noastre ne duc la o evaluare a impactului cam de 0,5% din preturile combustibililor, din curs si impactul accizei suplimentare de 7 eurocenti", a adaugat guvernatorul.

Potrivit prezentarii in sinteza a raportului trimestrial privind inflatia, un impact de 0,4 puncte in inflatia anuala va proveni din preturile la tutun si alcool. Oficialul BNR a tinut sa puncteze ca inflatia medie anuala abia in primavara va intra in intervalul de variatie tintit.

"Ar cam trebui sa ne uitam mai mult la inflatia medie, mai ales ca avem tinta stabila multianuala. Mai exista criteriul de la Maastricht, unde toata lumea se uita la inflatia medie anuala si nu la cea anuala", a explicat Isarescu.

Retail jobs

El a aratat ca BNR a tintit pana acum inflatia anuala, pentru ca acest indicator are mai multa relevanta pentru tendinta inflatiei, si a fost mai relevant pentru public inainte ca inflatia sa ajunga la niveluri mai mici. "Daca cineva ma intreba pe mine cam care este inflatia in Romania voi spune ca se va misca intre 2% si 3%", a spus Isarescu.

Rata inflatiei a fost anul trecut de 1,55%, minim istoric, la marfurile alimentare inregistrandu-se o scadere a preturilor de aproape 2%. Cresterea pe zona serviciilor a fost de 3,43%, in timp ce preturile marfurilor nealimentare au urcat cu 3,62%.

Pe grupe de marfuri si servicii, cele mai mari cresteri de preturi au fost consemnate la cartofi (20,92%), fasole (14,59%), apa, canal, salubritate (12%), gaze (9,25%) si energie electrica (7,9%).

Citeste si:
Creşterea economiei româneşti a încetinit în trimestrul al treilea
Creşterea economiei româneşti...
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri