Banca Europeana pentru Investitii (BEI) acorda BCR Leasing un credit de 15 milioane euro pentru finantarea IMM-urilor, a intreprinderilor cu capitalizare medie si a entitatilor publice din Romania, fiind prima transa dintr-o linie de credit de 75 milioane euro convenita cu institutia financiara.

Imprumuturile sunt destinate finantarii de proiecte in industrie, servicii si infrastructura. IMM-urile vor fi sprijinite in activitatea de achizitie, renovare sau extindere a activelor corporale (cu exceptia terenurilor), de investitii in cercetare si dezvoltare, de consolidare a retelelor de distributie pe pietele nationale sau pe alt piete din UE si in acoperirea cerintelor de capital de lucru pe termen mediu si lung pentru finantarea activitatilor comerciale obisnuite.

Entitatile din sectoarele publice care intreprind investitii in infrastructura la scara mica si medie sau investitii comunitare sustenabile vor fi eligibile pentru a beneficia de asistenta in scopul imbunatatirii serviciilor publice in domeniul transportului, energiei, deseurilor, telecomunicatiilor, apei, sanatatii,educatiei si locuintelor sociale, se arata intr-un comunicat al companiei de leasing.

"Noua facilitate va consolida asistenta acordata de EIB (BEI - n.r.) catre IMM-uri si intreprinderi cu capitalizare medie si va sprijini competitivitatea si productivitatea acestora. Dimmat fiind ca aceste entitati reprezinta motorul economiei romanesti, aceasta operatiune va avea un impact pozitiv asupra perspectivelor de crestere economica si de creare a locurilor de munca", a declarat in comunicat Mihai Tanasescu, vicepresedinte BEI responsabil pentru Romania.

Imprumutul BEI catre BCR Leasing este acordat in baza Planului Comun IFI pentru Dezvoltare in Europa Centrala si de Sud-Est, care este destinat sa imbunatateasca accesul la finantari pe termen lung pentru IMM-urile din Europa in vederea ameliorarii efectelor crizei financiare.

Citeste si:
BEI, contract de finantare cu UniCredit Tiriac Bank
Tanasescu, BEI: Vom acorda...

Banca Europeana pentru Investitii este institutia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene si este detinuta de statele membre UE. Ea ofera finantari pe termen lung pentru investitii solide pentru a contribui la atingerea obiectivelor UE.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
BEI acorda BCR Leasing un imprumut de 30 mil. euro