UniCredit Tiriac Bank a derulat anul trecut operatiuni de factoring in valoare de 812 milioane euro, in crestere cu circa 2% fata de 2012, in timp ce piata de profil a consemnat o reducere de 6%, la 2,72 miliarde euro. Astfel, banca si-a majorat cota de piata pe acest segment la 30%.

"Ne-am concentrat pe securizarea documentara a tranzactiilor, pe mentinerea acelor furnizori cu o buna disciplina in gestionarea afacerilor si cu un portofoliu variat de clienti, astfel incat, desi portofoliul de clienti s-a redus la aproximativ 300, volumul creantelor si cel al relatiilor comerciale gestionate (peste 1.000) s-au mentinut la acelasi nivel, cu o usoara tendinta de crestere", a declarat intr-un comunicat Alecsandra Valasuteanu, directorul diviziei de factoring din cadrul UniCredit Tiriac Bank.

Volumele de factoring realizate prin banca de companiile cu cifra de afaceri sub cinci milioane euro au crescut anul trecut cu 21%. Industria cu cea mai mare pondere, de 31,22% din volumul de creante gestionate, a continuat sa fie si anul trecut cea a constructiilor, urmata de segmentul auto si echipamente (13,92%), agricultura si industrie alimentara (12,57%) si transport (10,16%).

Schimburile comerciale si proiectele de investitii interne au reprezentat 69,82% din totalul creantelor gestionate. Totodata, rulajul de factoring de export a atins 127 milioane de euro, in crestere cu 65% fata de 2012, potrivit Mediafax.

O premiera pe piata financiara locala a fost prima sindicalizare de factoring, de care a beneficiat reteaua de farmacii Sensiblu, parte a grupului A&D Pharma, in valoare de 100 milioane euro, coordonata de UniCredit Tiriac Bank. Reprezentantii bancii se asteapta ca piata de factoring sa scada si in acest an, industria constructiilor fiind afectata pe acest segment de unele prevederi legislative.

"Un impact negativ puternic risca sa aiba propunerea de Ordonanta a Guvernului pentru modificarea si completarea Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 84/2003 pentru infiintarea Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania - S.A. (C.N.A.D.N.R.), propunere ce a fost trimisa de catre Guvern Comisiilor Senatului si Parlamentului spre analiza, Senatul deja adoptand-o. Prin cele doua elemente principale introduse, respectiv obligativitatea antreprenorului general de a ipoteca in favoarea subcontractorilor creantele sale fata de C.N.A.D.N.R. si obligativitatea sa de a-si plati subcontractorii pe masura incasarii de la C.N.A.D.N.R., noua lege risca sa limiteze semnificativ posibilitatile de finantare pe baza de creante atat ale antreprenorilor, cat si ale subcontractorilor", a precizat Valasuteanu.

UniCredit Tiriac Bank are aproximativ 600.000 de clienti activi, pe care-i deserveste prin reteaua proprie de 188 sucursale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri