Patria Bank, noua banca rezultata din fuziunea institutiei cu acelasi nume cu Banca Carpatica, pariaza de la 1 ianuarie pe reinvierea clientilor latenti din reteaua Carpatica si pe atragerea de clienti noi din orasele mici, unde va concura mai mult cu IFN-urile decat cu bancile mari. Cu ce produse vrea sa castige cota de piata in rural si in urbanul mic?

Patria Bank, brand sub care opereaza din martie Nextebank, a primit in 29 noiembrie aprobarea BNR pentru fuziunea cu Banca Carpatica. Viitoarea banca va opera tot sub brandul Patria Bank si va fi listata la Bursa, actiunile Bancii Comerciale Carpatica (BCC) urmand sa fie redenumite.

Noua Patria Bank are peste 300.000 de clienti, insa aproximativ 200.000 sunt clienti activi, 75% dintre acestia sunt din reteaua Carpatica, in timp ce Patria Bank a contribuit cu 50.000 de clienti activi.

Totusi, multi dintre clientii Carpatica au intrat intr-o stare latenta in ultimii ani, fiind privati de produse bancare moderne si de credite. Cei ramasi au preferat sa mentina activitatea tranzactionala la un nivel redus si sa plaseze banii in depozite.

“Sunt in general clienti mai in varsta, trecuti de 40 de ani, care prefera depozitele la termen, clienti care acceseaza servicii de transfer de bani sau servicii tranzactionale la un nivel scazut. Acum trebuie sa satisfacem nevoia de creditare pe portofoliul existent, venind cu produse noi”, a declarant intr-un interviu acordat Wall-Street.ro Tica Dumitru (foto sus), seful pe retail al Patria Bank.

Nu vad o pierdere de clienti prin fuziune, excepand pierderile care se intampla in mod curent in toate bancile. Suntem intr-o piata competitiva si clientii migreaza sau incearca si serviciile altor banci – Tica Dumitru

Noua banca ataca puternic zona oraselor mici, unde veniturile populatiei sunt scazute. Oficialii Patria precizeaza ca banca va intra in competitie cu IFN-urile, dar va incerca sa duca dobanzile sub nivelul practicat de acestea. Banca va accepta sa crediteze persoanele fizice cu venituri incepand de la 500 de lei pe luna si va merge in cazul creditelor de consum fara documente, acordate rapid, pana la 20.000 lei.

In Wall-Street PRO puteti afla mai multe despre strategia Patria Bank.

In plus, prin vanzarea de asigurari de catre banca (bancassurance), varsta de creditare va creste la 75 de ani, ceea ce va insemna posibilitatea de a oferi produse de creditare si pensionarilor.

Pe de alta parte, Codrut Nicolau (foto jos), director al departamentului Relatii Comerciale in Carpatica, mentioneaza ca relansarea activitatii de creditare la Patria Bank va beneficia de 2 elemente: un portofoliu de produse care a luat cei mai bun din ofertele celorlalte banci si in al doilea rand de specialistii bancii, care au fost recrutati de la cele mai bune banci din piata, multi clienti (mai ales pe zona corporate) urmandu-i astfel spre noua banca.

Codrut Nicolau Patria Bank

„Ne-am uitat la toate bancile ca sa vedem care sunt produsele lor cele mai bune, dar am venit si cu noutati. Suntem singura banca din Romania care are creditul EaSI, cu finantare de la FEI […] Vin clienti atrasi de oamenii pe care ii stiau dinainte in bancile mari, in timp ce clientii noi realmente percep acum Patria ca trecand in alta liga”, spune Nicolau.

Odata cu fuziunea, Patria Bank va avea 111 unitati, in 75 de localitati. Banca va fi prezenta in toate orasele cu peste 100.000 locuitori si, selectiv, in orasele intre 50.000 si 100.000 locuitori. 40 de unitati vor fi insa in orasele mici, sub 50.000 de locuitori. In Bucuresti, Patria Bank va avea 16 sucursale.

Ce se schimba pentru clientii celor doua banci

Pentru clientii Carpatica lucrurile sunt simple, pentru ca la nivel operational nu se va schimba nimic, dar in ceea ce priveste filozofia de business acestia vor beneficia cel mai mult, pentru ca vor avea acces la produse noi si moderne, iar creditarea va fi reluata. Majoritatea clientilor ramasi in banca cumparata de la Carabulea sunt clienti de cont current, strategia Patria Bank urmand sa fie penetrarea acestui portofoliu de clienti latenti cu produse de creditare.

“Clientii pe care i-am gasit in Carpatica, si care sunt de toate tipologiile, sunt super dornici sa incepem sa facem business, pentru ca ceea ce aducem aici sunt produse moderne", afirma Codrut Nicolau.

Carpatica, din multe puncte de vedere, a incetat sa se mai conecteze la piata moderna de un an si ceva, iar volumul creditarii a scazut semnificativ […] Acum, toata lumea vrea produse moderne si credite noi.” – Codrut Nicolau

El subliniaza, insa, ca a descoperit in clientii Bancii Carpatica o loialitate nesperat de mare, o lichiditate foarte buna a bancii (multe depozite), clienti care ruleaza, desi nu au credite.

In plus, in zona de corporate, in Carpatica sunt clienti din toate domeniile, dar extraordinar de multi din zona de agricultura. “Carpatica, desi nu stie foarte multa lume, pe APIA are foarte multe finantari. Tinand cont de expertiza pe care Patria o are in zona de agricultura, acest lucru ne da un potential de crestere foarte mare”, spune Nicolau.

Cele mai mari schimbari, insa, vor aparea la nivelul clientilor Patria Bank. La nivelul sucursalelor acestia vor continua sa lucreze cu aceeasi oameni, dar vor avea carduri noi, codurile IBAN se vor schimba si vor avea noi aplicatii de Internet si Mobile Banking. Noua banca a notificat deja clientii Patria, cardurile au fost livrate, iar un call-center a asigurat suport si consultanta pentru toti clientii, inclusiv pentru a-i invata sa foloseasca noile aplicatii de banking la distanta.

"Dincolo de cifre, provocarea cea mai mare pentru echipa de management este sa transpuna cultura si filozofia din Patria Bank in structura Carpatica", concluzioneaza Codrut Nicolau.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »


Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri