4 Decembrie 2006

Bursa din Sibiu coteaza euro cu 3,5050 lei pentru iunie 2007

Bursa Monetar Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) a inregistrat, la sfarsitul acestei saptamani, contracte cu produse valutare derivate (futures) cu scadenta in luna iunie 2007, euro fiind cotat cu 3,5050 lei, arata un comunicat al bursei.

Preturile produselor valutare derivate euro/leu au scazut accentuat in aceasta saptamana, urmand evolutia cursurilor din piata valutara.

Pentru jumatatea anului viitor, euro a scazut de la 3,5302 la 3,5050 lei, dupa ce tranzactiile au fost realizate la 3,55 lei/euro timp de peste doua luni, se arata in comunicatul bursei la termen din Sibiu.

Preturile futures pentru martie 2007 au avut o evolutie mai stabila, tranzactiile realizandu-se la 3,5000 lei, fata de 3,5650 lei, cat erau la inceputul lunii.

Preturile futures pentru sfarsitul lui 2006 au scazut la sfarsitul acestei saptamani pana la 3,4500-3,4700 lei de la 3,4850-3,4940 lei, cat erau la inceputul saptamanii.

Cat priveste derivativele pe actiuni, luna trecuta a fost caracterizata de o lichiditate constant ridicata a sectorului financiar si de o volatilitate ridicata a preturilor futures. In privinta tranzactiilor cu optiuni, s-a observat o inmultire a celor "in afara banilor", se mai arata in comunicat.

Ultimele sedinte din noiembrie au adus o scadere a preturilor futures la actiunile Societatii de Investitii Financiare Moldova (SIF2) la 3,1470 lei pentru luna martie si la 3,3600 lei pentru iunie. Pentru actiunile SIF Oltenia (SIF5) preturile derivativelor au scazut la 3,5506 lei pentru martie, respectiv la 3,0450 lei pentru jumatatea anului viitor, iar pentru actiunile Bancii Transilvania (TLV) pretul futures a fluctuat intre 1,1431-1,1800 lei pentru martie si 1,2430-1,2431 lei pentru iunie.



Citeste si