3 Mai 2018

Revolut face un nou pas in lumea criptomonedelor: Vrea sa te rasplateasca cu Bitcoin pentru cumparaturile pe care le faci



Startup-ul Revolut face inca un pas in lumea criptomonedelor, reprezentantii fintech-ului anuntand lansarea unui card de debit din metal ce va avea functia cash back in criptomonede.

“In urmatoarele trei luni vom lansa cardurile Platinum, prin intermediul carora le vom permite clientilor sa isi primeasca inapoi, in criptomonede, 1% din valoarea cumparaturilor", precizeaza Nikolay Storonsky pentru businessinsider.com.

Inscrie-te gratuit la Future Banking si vei avea ocazia sa afli mai multe despre unele dintre cele mai inovatoare startup-uri fintech din Europa, care vor urca pe scena evenimentului organizat de wall-street.ro pe 10-11 mai.

Cardurile platinum vor fi metalice si costul asociat acestora va fi de 6,99 lire sterline pe luna, acelasi ca in cazul conturilor premium. De asemenea, pe langa optiune de cash back in criptomonede, conturile vor beneficia de toate celelalte optiuni intalnite in cazul conturilor premium. De asemenea, CEO-ul startup-ului a anuntat si integrarea, pe viitor, a unor servicii precum Slack, Xero si Quickbooks, dar si lansarea unui card destinat copiilor, ce le va permite parintilor sa le monitorizeze cheltuieliile.

Revolut a primit in luna aprilie 250 de milioane de dolari in urma unei noi runde de investitii, ce evalueaza startup-ul fintech la 1,7 miliarde de dolari, inregistrand astfel o crestere de 5 ori a evaluarii acestuia in mai putin de un an. Dupa aceasta investitie, fintech-ul din Londra, care a anuntat recent deschiderea unui birou in Romania, intra in randul unicornilor din industrie alaturi de jucatori precum TransferWise si viseaza sa ajunga la 100 de milioane de clienti in urmatorii 5 ani.

Infiintat in iulie 2015 in Londra de Nikolay Storonsky si Vlad Yatsenko, Revolut ofera servicii precum debit direct, depozite de economii inteligente “Vaults”, asigurare de calatorie bazata pe geolocalizare si posibilitatea de a cumpara si tranzactiona criptomonede.



Citeste si