14 Decembrie 2006

Oferta mica a scumpit titlurile listate la Bursa

Valoarea tranzactiilor incheiate, miercuri la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a scazut cu 0,32% fata de ziua precedenta, pana la 45,95 milioane lei (13,39 milioane euro), iar indicii bursieri au crescut, pe fondul unor ordine de vanzare sub cererea pietei, spun brokerii.

"Sedinta de miercuri a fost destul de linistita, cu o lichiditate asemanatoare cu sedinta precedenta, desi cotatiile actiunilor au avut o tendinta de crestere", a declarat Adrian Lupsan broker la Intercapital Invest, citat de NewsIn.

Indicele compozit al bursei, BET-C, a crescut miercuri, cu 0,22%, de la 4.937,27 puncte la 4.948,03 puncte. Indicele vienez, ROTX, jucat la Bursa din Viena, s-a depreciat cu 0,32%, de la 17.572,19 puncte la 17.516,23 puncte. Indicele BET a crescut cu 0,14%, de la 7.980,24 puncte la 7.991,10 puncte. Indicele BET-FI, care arata evolutia celor cinci SIF-uri, s-a apreciat cu 1,20% fata de valoarea inregistrata in sedinta anterioara, de la 57.918,86 puncte la 58.612,91 puncte.

Valoarea totala a schimburilor efectuate cu actiunile societatilor financiare (SIF) a fost, miercuri, de 28,46 milioane lei (8,32 milioane euro), ceea ce reprezinta 61,94% din totalul tranzactiilor incheiate in piata."In piata a existat o presiune la cumparare destul de mare, dar au lipsit ofertele de vanzare ceea ce a determinat volume de tranzactionare destul de mici comparativ cu zilele trecute", a mai spus Lupsan.

Cel mai activ titlu financiar a fost SIF 1 Banat Crisana cu tranzactii de peste 9,47 milioane lei, dar titlurile SIF 1 s-au scumpit cu 0,33% de la 3,04 lei pana la 3,05 lei. Actiunile SIF 5 Oltenia, s-au apreciat cu 1,28% de la 3,13 lei pe titlu, pana la 3,17 lei, pe fondul unor tranzactii de peste 8,13 milioane lei. Actiunile SIF 2 Moldova s-au apreciat cu 1,74% de la 2,88 lei, pana la 2,93 lei. Valoarea schimburilor cu titlurile SIF 2 Moldova a fost de 3,77 milioane lei.

Cotatia actiunilor SNP Petrom a scazut cu 1,72% de la 0,58 lei, pana la 0,57 lei. Valoarea tranzactiilor cu titlurile SNP Petrom a fost de 1,97 milioane lei. Cotatia Rompetrol Rafinare a crescut cu 0,11%, de la 0,0905 lei la 0,0906 lei, iar valoarea schimburilor cu actiunile rafinariei Petromidia a fost de 2,93 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania s-au ieftinit cu 0,5% de la cotatia de un leu, inregistrata in sedinta anterioara, pana la 0,995 lei, pe fondul unor tranzactii de peste 3,9 milioane lei. Actiunile BRD SocGen s-au scumpit cu 0,55% de la 18,10 lei, pana la 18,20 lei , iar valoarea tranzactiilor a fost de 2,28 milioane lei. Titlurile Bancii Comerciale Carpatica s-au ieftinit cu 0,98% de la 0,51 lei, pana la 0,505 lei, dar schimburile s-au cifrat la 93.597 lei.Actiunile Transelectrica s-au scumpit cu 3,45%, de la 31,90 lei pana la 33 lei. Valoarea schimburilor cu actiunile Transelectrica a fost de 936.612 lei.



Citeste si