21 Decembrie 2006

Sergiu Bogdan Oprescu va fi presedintele executiv al Alpha Bank

Sergiu Bogdan Oprescu va fi, din 1 februarie, presedintele executiv al Alpha Bank Romania, iar Radu Gratian Ghetea va fi numit presedinte ne-executiv al consiliului de administratie al bancii

Schimbarile in conducerea bancii vin ca urmare a unei decizii a consiliului de administratie (CA) de luni. Radu Gratian Ghetea il inlocuieste in functia de presedinte ne-executiv al consiliului de administratie pe Spyridon Filaretos.

Sergiu Bogdan Oprescu, care este in prezent membru al CA si vicepresedinte executiv al bancii, va deveni presedintele executiv al Alpha Bank Romania, inlocuindu-l pe Christos Giampanas, care este avansat pe o pozitie superioara in cadrul grupului la Atena, se arata in comunicat.

Evangelos Kalamakis va prelua functia detinuta anterior de Radu Gratian Ghetea, de prim vicepresedinte executiv al Alpha Bank Romania. "Noua componenta a structurilor de conducere din Alpha Bank Romania combina intr-o maniera optima resursele manageriale autohtone si internationale ale grupului Alpha Bank, cu scopul de a atinge obiectivul bancii pe termen mediu - clasarea in primele cinci pozitii ale sistemului bancar din Romania", se mentioneaza intr-un comunicat al bancii.

Alpha Bank Romania avea, dupa primele noua luni ale anului, active de 6,7 miliarde lei (1,9 miliarde euro) si o cota de piata de 4,42%, fiind pe locul al saselea pe piata bancara romaneasca, potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.



Citeste si