22 Decembrie 2006

Transferurile de bani din strainatate au crescut cu 15,8%, in primele zece luni

Transferurile curente din contul curent, care monitorizeaza banii trimisi acasa de muncitorii romani din strainatate, au fost in primele zece luni ale anului curent de 3,6 miliarde de euro, in crestere cu 15,8%, fata de anul trecut, reiese din datele publicate de banca centrala (BNR).

Remiterile de bani de la romanii din exterior au ajuns, in intervalul ianuarie-octombrie 2006, la 3,6 miliarde de euro, insa au fost trase in jos partial de cele 551 milioane de euro, trimise de rezidenti in afara tarii. Astfel, domeniul transferuri a insumat la sfarsitul lunii octombrie 3,1 miliarde de euro. Totusi, acesti bani reprezinta doar o parte din transferurile muncitorilor romani, multi dintre acestia preferand sa isi trimita lichiditatile prin servicii extrabancare.

Este de remarcat ca, in primele noua luni ale anului ale anului curent, consumul final efectiv a crescut cu un 11%, comparativ cu aceeasi perioada a anului precedent, datorita majorarii consumului final individual efectiv al populatiei (12%), conform Institutului National de Statistica (INS), potrivit NewsIn.

Capitolul transferuri a insumat, in primele zece luni ale anului precedent, aproximativ 2,7 miliarde de euro, conform datelor revizuite ale BNR. Din acestia, 3,1 miliarde de euro au fost bani trimisi din afara Romanie, debitul fiind de 394 de milioane de euro.

Pentru ultimele doua luni ale anului sunt asteptate remiteri mult mai substantiale, avand in vedere sarbatorile de iarna. De exemplu, anul trecut, remiterile din strainatate au insumat 4,1 miliarde de euro, dupa ce in primele zece luni erau de 3,1 miliarde de euro.



Citeste si