9 Ianuarie 2019

Mugur Isarescu este dispus sa discute despre taxa pe active doar intr-o sedinta CNSM, nu "la o sueta, la televizor"



Taxa pe “lacomie” este o “inovatie romaneasca”, avand in vedere ca este legata de ROBOR, o “trasnaie” greu de inteles chiar si de catre conducerea Bancii Nationale a Romaniei (BNR), cu un impact la prima vedere de “miliarde de euro”, spune guvernatorul BNR, Mugur Isarescu. Acesta a afirmat ca principala problema legata de Ordonanta este ca nu a fost discutata cu industria. Guvernatorul spune ca este dispus in continuare la discutii pentru clarificarea modului in care se aplica taxa, insa nu la “o sueta la televizor” ci intr-o sedinta extraordinara a CNSM.

Mugur Isarescu a declarat, in conferinta organizata dupa sedinta de politica monetara de marti, ca Ordonanta 114 trebuia discutata inainte de adoptare in Comitetul National de Supraveghere Macroprudentiala (CNSM), pe un studiu de impact prezentat de initiatori, pentru ca are impact sistemic.

“Probabil vom solicita o discutie in Comitet intr-o sedinta extraordinara. (...) Principalul element de nemultumire al bancilor este ca iei o asemenea masura fara sa discuti cu industria”, a precizat Isarescu.

El a mentionat ca au mai fost impuse in Europa astfel de decizii, dar nu in toate tarile, si in nici una taxa nu a fost legata de indicele pietei monetare. In plus, in fiecare din acest tari s-a discutat inainte si cu industria. In schimb, in Romania s-a ales “o inovatie”, si anume legarea taxei de evolutia ROBOR, si nici nu s-a discutat cu industria.

“Asa spune si Constitutia. Asa spun si legile Romaniei - discuti cu industria bancara. La sfarsit de an, in prag de Craciun, vii cu o bomba din asta, greu de inteles mai intai? Deci, cred ca aceasta este principala nemultumire si eu cred ca domnul ministru de Finante va discuta cu industria in sfarsit, sa discute in clar cu ei. Au si nelamuriri, cum se aplica. Trebuie sa va spun ca avem si noi. Sunt parti din lege pe care cu greu le intelegem”, a subliniat Isarescu.

Impactul taxei pe active, solicitat dupa adoptarea Ordonantei

BNR a realizat, la solicitarea Finantelor, un studiu de impact, dupa adoptarea Ordonantei, din care reiese ca taxa pe active va genera pierderi de miliarde de euro.

"Teoretic impactul trebuia solicitat inaintea legii, noua ni s-a cerut dupa. Domnul Daianu a incercat sa faca o evaluare asupra politicii monetare. Este vorba despre un impact de miliarde de euro, sunt lucruri serioase. Avem dreptul sa facem propuneri, sugestii, chiar daca nu putem sa modificam noi OUG. Dar sa spunem care e impactul putem, iar legiuitorul, Ministerul de Finante, sa ne raspunda", a mai spus Isarescu.

Totusi, impactul prezentat este doar unul preliminar, realizat in cateva zile, dar implicatiile asupra intregii economii trebuie analizate mai in profunzime.

"Dati-ne putin timp sa evaluam. Ne-a luat si pe noi prin surprindere trasnaia. E o ordonanta pe care nu stii de unde sa o apuci. Sunt foarte multe nelamuriri", a adaugat Isarescu.

Discutia despre taxa pe active nu poate avea loc "la o cafea"

Referitor la “invitatia” ministrului Finantelor la o discutie pe marginea taxei, guvernatorul BNR a spus ca nu a primit, pana acum nici un document oficial in acest sens.

Guvernatorul a mentionat ca a auzit "prin piata" despre invitatia ministrului Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, de a discuta aceasta situatia la minister, la fel cum a anuntat si seful de la Finante ca a auzit "din piata ca ar fi presiuni agresive din partea BNR catre banci", pentru a nu se scadea ROBOR.

"Nu stiu, nu am auzit, sau am auzit, ca sa zic asa, prin piata, dar aceste discutii nu se fac la o sueta, la televizor. Noi nu am primit deocamdata niciun fel de document", a afirmat Isarescu, subliniind faptul ca singurul context in care ar fi dispus sa discute aceste probleme este o sedinta a CNSM.

Scaderea ROBOR nu are nici o legatura cu taxa pe "lacomie"

Cat despre acuzatia ca BNR a facut presiuni asupra bancilor pentru a nu reduce indicele ROBOR, guvernatorul spune ca este “o aiureala”.

"Intrebati-l pe dansul ce a vrut sa spuna (pe Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor n.r.). Nu stiu ce a vrut sa spuna, dar aici pot sa fac un comentariu. Ce presiuni? Pai acesta este instrumentul nostru. Noi nu facem presiuni. Daca apare vreo problema miscam dobanda in sus si in jos cum am facut-o. E principalul instrument de politica monetara. Deci asta e o aiureala ca am facut noi presiuni. Ce presiuni sa facem?", a subliniat Isarescu.

Acesta a precizat ca prin intermediul pietei monetare se transmit deciziile BNR in piata si in economie, iar aceasta este piata care functioneaza cel mai bine in Romania. Daca se vrea protejarea populatiei de fluctuatiile ROBOR, se poate modifica legea, astfel incat dobanzile sa nu mai fie legate de indicele pietei monetare, a precizat guvernatorul BNR.

Totodata, Isarescu a subliniat ca scaderea ROBOR din ultimele zile nu are legatura cu taxa introdusa la 1 ianuarie, acesta incepand sa se reduca inca din luna septembrie a anului trecut.

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a anuntat duminica seara ca ii va face o invitatie guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu, sa vina la Ministerul Finantelor pentru a discuta deschis, deoarece a auzit din piata ca ar fi presiuni "agresive" din partea BNR catre banci pentru a nu se scadea indicele ROBOR.

Pe de alta parte, guvernatorul BNR spune ca noua taxa nu va afecta independenta bancii centrale, ci flexibilitatea si eficienta politicii monetare "ceea ce, asa, sa o spun direct, nu va ajuta Guvernul".



Citeste si