Piata muncii din Romania este foarte tensionata. Forta de munca este tot mai deficitara, iar cea existenta solicita salarii tot mai mari. La aceasta tensionare au contribuit, in mare masura, autoritatile prin majorarile succesive ale salariului minim si prin cresterile de salarii din sectorul bugetar. In acest context, este foarte important sa nu se adauge tensiuni suplimentare pe aceasta piata, prin majorari de salarii acolo unde nu trebuie, adica in sectorul neproductiv. Dar nu prea facem acest lucru, avertizeaza guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Mugur Isarescu.

Banca Nationala prezinta de cativa ani deja un indice de tensionare a pietei muncii, pentru ca a constatat ca aceasta este o problema grea care “probabil ne va macina echilibrele si ne va preocupa cativa ani buni de acum incolo. Nu cred ca vom iesi usor din ea, atata vreme cat exista libera miscare a fortei de munca, oamenii pot sa mearga sa isi caute un trai mai bun si salarii mai mari in tarile vestice din UE. Dar trebuie sa avem mare grija aici”, a atentionat guvernatorul in cadrul conferintei de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflatiei.

Salariile trebuie sa creasca, dar atentie la dozaj

In opinia guvernatorului, cresterile salariale nu pot fi oprite, pentru ca acestea sunt determinate, pe de o parte, de oferta deficitara, pentru ca migratia impinge o buna parte a fortei de munca, mai ales cea calificata, in afara tarii, in cautarea de salarii mai bune, si, pe de alta parte, din faptul ca cei care revin in tara, vin cu pretentii absolut normale de salarii competitive apropiate de cele din Occident.

“Problema e sa nu accentuam aceste tensiuni prin majorari de salarii acolo unde nu trebuie, pentru sectorul neproductiv. Nu ma refer aici la profesori, la doctori. Birocratia trebuie tinuta relativ sub control, pentru ca tensionarea este evidenta. Daca ii mai adaugam stimulente, vom crea probleme suplimentare. Dar nu prea facem acest lucru! Cele mai mari cresteri de salarii nete, reale le avem in sectorul bugetar”, a punctat guvernatorul BNR.


Mugur Isarescu a tinut sa precizeze ca nu se opune cresterilor salariale, insa acestea trebuie sa fie bine dozate pentru a nu crea dezechilibre, asa cum s-a intamplat pana acum.

"Dozajul. Cuvantul pe care il folosim este dozajul. Si la cresterile salariale. Este greu sa tii dozajul intr-un an electoral, dar, ca in medicina, daca un medicament este dat intr-un dozaj necorespunzator, iti face mai mult rau decat bine", a punctat Isarescu.

Avem crestere economica, dar consumam din strainatate

Aceeasi terorie se aplica si in cazul cresterii economice, a spus guvernatorul, referindu-se la avansul de 5% anuntat recent de INS pentru primul trimestru al acestui an.

"O crestere economica inaintata este un lucru cu care Romania se poate mandri, dar sa nu produca dezechilibre si v-am aratat ca produce dezechilibre. Ca e mult, ca e putin... discutia acum sunt dezechilibrele, le tinem sub control sau nu. Mai ales dezechilibrul extern. Ca am vazut fumuri din-astea: "Dezechilibrul extern, eee..., se poata trai cu el!". Atentie! Nu stiu cum se poate trai cu el. Aici trebuie o atentie foarte mare cu dezechilibrele externe si cu asigurarea finantarii", a mai avertizat guvernatorul.

Economia Romanie creste, inca din 2015, in mare masura pe baza consumului “sa nu spunem in exclusivitate”, a punctat Isarescu, dar mai ingrijorator decat ponderea mare a consumului este marirea contributiei negative a exporturilor. “Consumam din strainatate!”

Atunci cand cererea interna (in crestere datorita majorarilor salariale) este mai mare decat poate economia sa produca, excedentul de cerere se duce fie in importuri, fie in cresteri de preturi (inflatie).

“Avem o temperare a consumului, este adevarat, dar aceasta temperare trebuie pastrata, chiar daca suntem in interiorul a doi ani electorali. Ne va ajuta ca eventual a ajustare a economiei, inevitabila, ca o facem noi prin politici, fie o face piata, sa fie una lina”, a adaugat guvernatorul BNR.

In concluzie, Isarescu a subliniat faptul ca, atat in privinta cresterii economice, cat si a salariilor, ambele necesare, important este sa fie dozate astfel incat sa nu produca dezechilibre.

"Judecata noastra este urmatoarea: cat putem sa asiguram convergenta reala, (cresterea economica necesara pentru a prinde din urma tarile dezvoltate - n.r.) este un activ, dar fara dezechilibre. Un dezechilibru, mai devreme sau mai tarziu, va trebui corectat si, daca nu stii cum sa o faci din timp, nu faci "soft landing", piata o va face abrupt si o va face printr-o cadere de crestere economica. Piata va duce la acest lucru. Si atunci, in loc sa ai un grad de convergenta mai rapid... Noi am patit-o in 2008-2009, corectia care s-a intamplat, dupa o crestere-record in anul precedent, pentru ca a venit criza. Si atunci e preferabil sa ai o crestere care sa nu fie dezechilibranta, ca sa spun asa, sa nu creeze deficite prea mari", a mai spus seful bancii centrale.

CE: Ne ingrijoreaza faptul ca...
Citeste si: CE: Autoritatile romane incalca propriile legi! Care sunt riscurile?

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Finante - Banci »



Citeste si
Oficial Finante: Casele de marcat electronice salveaza bugetul!