AmCham România solicită Ministerului Finanţelor Publice (MFP) amânarea termenelor de depunere a raportărilor financiare şi fiscale, în linie cu apelul autorităţilor de reducere a expunerii angajaţilor la riscul contactării COVID-19.

"Depunerile generează aglomerări la sediile administraţiei fiscale, iar, în sprijinul măsurilor preventive adoptate deja pentru limitarea epidemiei COVID-19 şi pentru respectarea recomandărilor de a implementa măsuri suplimentare pentru evitarea aglomerărilor/interacţiunilor umane, considerăm că se impune o ajustare a calendarului de raportare, termenul de 25 martie fiind cel mai apropiat şi problematic, drept urmare primul care ar trebui amânat. Mai mult, în spiritul măsurilor traţate de autorităţi, deja multe companii membre au recurs la implementarea regimului de teleworking/muncă de la distanţă, fapt care în sine poate genera întârzieri obiective în pregătirea raportărilor", se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii AmCham România susţin că îşi exprimă disponibilitatea de a identifica împreună cu reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice intervalul optim de depunere a raportărilor în condiţiile impuse de evoluţia încă impredictibilă a situaţiei cu care România, asemenea altor state, se confruntă, conform Agerpres.ro.

AmCham România consideră că acest context atipic necesită "responsabilitate şi adaptabilitate din partea administraţiei publice şi sectorului privat deopotrivă, precum şi o colaborare bazată pe încredere care să permită ambelor părţi să răspundă adecvat nevoilor din economie şi societate, generate de ameninţarea COVID-19".

"Salutăm intenţia Guvernului de a veni în sprijinul companiilor afectate, iar până la identificarea pachetului optim de măsuri de limitare a impactului negativ asupra operatorilor economici şi angajaţilor acestora, amânarea termenelor de depunere a raportărilor financiare şi fiscale este un prim pas spre degrevarea companiilor de presiunea generată de pandemie, şi este deja o măsură avută în vedere şi de alte state, inclusiv SUA", se mai precizează în comunicat.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este de peste 25 de ani între cele mai reprezentative asociaţii ale comunităţii de afaceri din România, fiind recunoscută drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea României sau dinamica relaţiilor comerciale între SUA şi România.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Citește și
Armeanu, ASF: Pensiile private ale românilor sunt în siguranţă
Setari Cookie-uri