Societe Generale European Business Services donează 100.000 euro pentru lupta împotriva COVID-19

Societe Generale European Business Services, parte din Grupul International Societe Generale, se alătură luptei împotriva COVID-19 şi donează 100.000 euro către Asociaţia Dăruieşte Viaţă.

Asociaţia Dăruieşte Viaţă a anunţat recent că toate donaţiile primite începând cu data de 11 martie vor fi redirecţionate către sprijinirea eforturilor sistemului medical de a gestiona criza şi consolidarea capacităţilor spitalelor de a preveni infectarea cadrelor medicale şi tratarea pacienţilor, scrie Agerpres.

Angajamentul Societe Generale European Business Services constă în direcţionarea sumei de 100.000 de euro către achiziţionarea de echipamente speciale, cu importanţă crucială în asigurarea îngrijirii adecvate pentru persoanele infectate, precum aparate de ventilat, paturi de terapie intensivă şi alte echipamente necesare, dar şi echipamente de protecţie pentru personalul medical din prima linie care vor fi donate spitalelor din ţară.

"Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent şi suntem conştienţi că este de datoria noastră să ne alăturăm eforturilor de gestionare a situaţiei din România. În astfel de momente, este nevoie de un efort colectiv, de responsabilitate şi de solidaritate pentru a combate acest virus periculos. Astfel, decizia de a ne alătura eforturilor asociatiei Dăruieşte Viaţă vine în mod natural pentru că doar împreună putem schimba în mai bine viitorul", a declarat Matthieu Pasquier, CEO Societe Generale European Business Services.

La rândul său, Oana Gheorghiu, fondator Dăruieşte Viaţă, susţine că "sistemul medical din România nu este pregătit pentru a gestiona această pandemie". "Vedem ceea ce se întâmplă în ţări precum Italia şi Franţa, care au cu totul alte capacităţi decât noi şi cunoaştem care sunt realităţile sistemului nostru şi atunci putem estima cât de multă nevoie este de ajutor şi de acţiune. Am decis să ne implicăm, alături de susţinătorii noştri, în sprijinirea spitalelor tocmai pentru că înţelegem care este necesarul real. Cred că doar fiind solidari şi implicaţi vom reuşi să depăşim această criză", a menţionat Oana Gheorghiu.

Citeste si:
Industria tech mizează pe dezvoltarea României prin educație
Industria tech mizează pe...

"Stăm acasă, suntem responsabili, suntem solidari şi acţionăm - acestea sunt cuvintele care caracterizează această perioadă. Aş pune accent pe solidaritate şi pe acţiune. Acestea sunt lucrurile care ne caracterizează pe noi, Dăruieşte Viaţă, şi pe cei care ne susţin. Trebuie să fim solidari şi să trecem împreună prin această pandemie- fiecare acţiune de implicare înseamnă enorm, poate însemna o viaţă salvată. ", a adăugat Carmen Uscatu, fondator Dăruieşte Viaţă.

Societe Generale European Business Services a fost fondată în 2011 ca centru de servicii pentru grupul Societe Generale. Compania oferă servicii profesionale în diverse domenii de activitate pentru entităţile grupului din lume: finanţe&contabilitate, achiziţii, resurse umane, ITşi Know Your Customer.

Sursa foto: Wright Studio / Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri