28 Aprilie 2020

Startup-ul românesc Druid face echipă cu certSIGN pentru a diversifica cunoștintele de semnătură electronică ale chatboților



DRUID, companie specializată în dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi (chatboţi) pentru organizaţii de tip Enterprise, anunţă semnarea unui parteneriat tehnologic cu certSIGN. Prin acest parteneriat, conversaţiile purtate prin intermediul chatboţilor DRUID vor fi securizate la un nivel superior, semnăturile electronice fiind create cu soluția Paperless a certSIGN, care este certificată la nivelul Uniunii Europene ca fiind dispozitiv calificat de creare a semnăturilor electronice (QSCD).

Parteneriatul își propune dezvoltarea unui conector cu tehnologia certSIGN, astfel încât organizaţiile care doresc adoptarea de asistenţi virtuali cu abilităţi de semnătură electronică oferite de către certSIGN, să aibă acces la o soluţie testată şi configurată de cei doi producători. Prin integrarea cu certSIGN, toţi asistenţii virtuali DRUID capătă abilităţi de transmitere securizată a informaţiilor, precum şi de semnătură electronică, inclusiv semnătură calificată, a documentelor oferită de către certSIGN. Documentele digitale sunt ulterior arhivate electronic, purtând mărci temporale, respectând pe deplin atât legislaţia românească, cât şi legislaţia Europeană în vigoare, se arată în comunicatul de presă trimis de către companie.

Citește și Altex își ia chatboți de la Druid pentru gestionarea proceselor de resurse umane

“Prin adăugarea certSIGN în lista de conectori cu furnizori autorizaţi de emitere de semnătură electronică, DRUID rămâne fidel strategiei de a oferi un hub conversațional conectat la cele mai moderne tehnologii. Chatboţii DRUID sunt alimentaţi nu doar de fluxuri conversaţionale predefinite pe industrii, roluri sau procese de business, dar şi de tehnologiile necesare creşterii productivităţii şi experienţei digitale a organizaţiilor de tip Enterprise” declară Daniel Bălaceanu, Head of Product Management, DRUID.

DRUID este o companie specializată în proiectarea şi dezvoltarea de asistenţi virtuali inteligenţi dedicaţi proceselor complexe tip Enterprise, şi unul dintre furnizorii la nivel global care acoperă toate tipurile de implementări – cloud, hybrid sau on-premise. Sutele de şabloane conversaţionale preconfigurate pe roluri, procese şi industrii asigură lansarea în producţie în doar câteva săptămâni.



Citeste si