Afacerile au trebuit să se reinventeze în contextul creat de pandemia de COVID-19 și să lucreze la distanță, iar pentru a face acest lucru multe dintre ele au apelat la semnătura electronică. Adrian Dinculescu, Partnership & Alliances Manager în cadrul Namirial, unul dintre liderii globali în managementul tranzacțiilor digitale, a vorbit în cadrul conferinței Future Banking despre felul în care această perioadă a fost văzută în cifrele companiei pe care o reprezintă.

O criză precum cea creată de COVID-19 contribuie la dezvoltarea afacerilor care furnizează soluții menite să reducă costurile. Una dintre aceste afaceri este și cea reprezentată de Adrian Dinculescu.

”Namirial emite acum în România în jur de 50.000 de certificate calificate într-o lună, în contextul în care în trecut piața totală din România se ridica la 250.000 de certificate de acest tip pe an”, explică Dinculescu.

Conform legislației în vigoare, există trei tipuri de semnături electronice: simplă, avansată și calificată. Diferențele fiind reprezentate de nivelurile de securitate și recunoaștere pentru persoana care le folosește în interacțiuniile cu alte persoane, companii private sau instituții publice.

”Top 3 clienți din întreg grupul Namirial sunt în acest moment din România, țară ce a ajuns în luna martie pe primul loc în ceea ce privește numărul de semnături electronice calificate emise. Mai mult decât în Italia, unde activăm de foarte mulți ani, deoarece acolo majoritatea afacerilor au fost oprite. Am avut clienți care au înregistrat în România o creștere de 50% în activitatea lor pe perioada pandemiei, în situația în care locațiile lor au fost închise. Este ceva nemaipomenit, nu ne-am fi așteptat la o astfel de evoluție”, explică Dinculescu.

O contribuție la creșterea semnificativă a utilizării semnăturilor electronice a fost adusă și de către Ordonanța de urgență 38/2020, publicată în Monitorul Oficial la începutul lunii aprilie, care obligă instituțiile publice să primească online documente cu semnătură electronică.

Adrian Dinculescu a participat la conferința Future Banking, organizată de wall-street.ro în parteneriat cu ING Bank (Innovation Partner), Smart Fintech (Gold Partner), Banca Comercială Română (gold partner), Elevator Lab - powered by Raiffeisen (Gold Partner), Temenos (Gold Partner), Orange Money (Silver Partner), Banca Transilvania (Silver Partner), UniCredit Bank (Silve Partner), Modex (Silver Partner), First Bank (Silver Partner), Namirial Group (Silver Partner), Raiffeisen Bank (Silver Partner), CEC Bank (Silver Partner), Mastercard (Silver Partner), RocaX (Silver Partner), Twispay (Silver Partner), Prime Dash (Silver Partner), TBI Bank (Silver Partner), Beez (Silver Partner), Citi (Silver Partner).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri