Erste Bank vrea sa dezvolte, in acest an, activitatea de retail a Bancii Comerciale Romane (BCR), segmentul finantarilor imobiliare si sa stimuleze distribuirea fondurilor Uniunii Europene post-aderare, se arata in raportul anual auditat pentru 2006 al bancii austriece.
"In plus, BCR isi va dezvolta activitatile de investitii bancare si finantari corporative, cu scopul de a acorda servicii si instrumente financiare mai sofisticate marilor corporatii", se mai arata in raportul consultat de NewsIn. BCR va incerca sa obtina o crestere medie a profitului net calculat in euro cu 40% pana in 2009 si un raport cost/venit de mai putin de 40%.
Auditorii financiari ai Erste Bank, Sparkassen-Pr�fungsverband (auditorul legal mandatat) si Deloitte Wirtschaftspr�fungs (auditorul suplimentar selectat), au confirmat rezultatele financiare pentru 2006 anuntate de banca austriaca pe 28 februarie, respectiv un profit net de 932,2 milioane euro, in crestere cu 30% fata de 2005. La acest rezultat, BCR a contribuit cu un profit net de 34,6 milioane euro, calculat ca o cota parte din profitul total al bancii romanesti, in functie de data la care banca a devenit membra a grupului Erste.
BCR a obtinut, la sfarsitul anului trecut, un profit net dupa impozitare si plata intereselor minoritare de 756,3 milioane lei (214,5 milioane euro), cu 16,4% mai mare decat in anul precedent, iar activele inregistrate de banca romaneasca au crescut cu 38,6% la 47,4 miliarde lei (14,02 miliarde euro) fata de finalul lui 2005.
BCR se va axa pe retail, credite imobiliare si bani europeni in 2007
Te-ar putea interesa si: