29 Martie 2007

Senatorii au respins urcarea pragului de detinere la SIF-uri, de teama speculatiilor

Comisia Buget Finante a Senatului a respins, miercuri, propunerea legislativa de ridicare a pragului de detinere la societatile de investitii financiare, la 5%, pentru ca nu doresc crearea oportunitatii speculatiilor pe piata de capital.

"Propunerea legislativa initiata de Ionut Popescu a fost respunsa cu majoritate de voturi, fiind inregistrate doua abtineri si un vot pentru. Punctul de vedere al Guvernului, exprimat atat in scris, cat si in timpul dezbaterilor, a fost ca acesta crestere brusca a pragului de detinere la societatile de investitii financiare ar putea genera fluctuatii mari de curs pe piata de capital si ar da posibilitatea unor speculatii", a declarat pentru NewsIn, Aron Ioan Popa, presedintele Comisiei Buget Finante a Senatului.

Proiectul de lege initiat de senatorul Ionut Popescu, prin care se modifica pragul de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) de la 1% la 5% a primit, pe 21 martie, avizul Comisiei Juridice a Senatului.

Pragul de detinere a actiunilor emise de catre Societatile de Investitii Financiare a fost majorat de la 0,1% la 1%, conform Ordonantei privind reglementarea unor masuri financiare, aprobata in sedinta de guvern din 14 iulie 2005.



Citeste si