În perioada ianuarie - mai 2021, datoria externă totală a României a crescut cu 1,05 milioane euro. Datoria externă pe termen lung a însumat 92,93 miliarde euro la 31 mai 2021 (72,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,7% față de 31 decembrie 2020. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 mai 2021 nivelul de 34,79 miliarde euro (27,4% din totalul datoriei externe), în creștere cu 5,1% față de 31 decembrie 2020, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR).

În ianuarie - mai 2021, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5,94 miliarde de euro, comparativ cu 3,2 miliarde de euro în perioada ianuarie - mai 2020. În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,13 miliarde euro, balanța veniturilor secundare și cea a serviciilor au înregistrat excedente mai mici cu 287 milioane euro, respectiv cu 72 milioane euro, iar balanța veniturilor primare și-a transformat excedentul în deficit.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2,43 miliarde euro (comparativ cu 758 milioane euro în perioada ianuarie - mai 2020), din care participațiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 2,34 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 92 milioane euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri