Ministerul Finanțelor (MF) continuă emisiunile de titluri de stat pentru populație FIDELIS și lansează la Bursa de Valori București (BVB) a cincea ofertă de vânzare, care se va desfășura în perioada 13 septembire - 1 octombrie. Prin intermediul precedentelor patru oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, cumulat, peste 7 miliarde lei (mai mult de 1,4 miliarde euro).

începând din iulie 2020. Prin intermediul precedentelor patru oferte, Ministerul Finanțelor a atras de la populație, cumulat, peste 7 miliarde lei (mai mult de 1,4 miliarde euro).

„Ministerul Finanțelor continuă emisiunile de titluri de stat destinate populației prin intermediul Programului FIDELIS. Investitorii trebuie să știe că acest instrument de economisire oferă dobânzi avantajoase și este un mijloc de economisire atractiv atât în lei, cât și în euro, pentru care nu se percep comisioane în procesul de subscriere, iar câștigurile de capital și veniturile din dobânzi sunt neimpozabile. Prin continuarea emisiunilor de titluri de stat în cadrul acestui program, Ministerul Finanțelor își reconfirmă angajamentul de a oferi persoanelor fizice opțiuni atractive de economisire, concomitent cu diversificarea surselor de finanțare a statului", a declarat Dan Vîlceanu, Ministrul Finanțelor.

În perioada 13 septembrie – 1 octombrie 2021, persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta peste 18 ani, pot subscrie prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română și BRD – Groupe Societe Generale, titluri de stat FIDELIS denominate în lei și în euro, în cadrul ofertei publice de vânzare derulate la Bursa de Valori București.

Criteriu Emisiune lei cu scadență în 2022 Emisiune lei cu scadență în 2024 Emisiune euro cu scadență în 2026
Maturitate 1 an 3 ani 5 ani
Dobândă anuală 3,25% p.a. 3,75% p.a. 1,60% p.a.
Perioada de derulare 13 septembrie - 1 octombrie 2021 13 septembrie - 1 octombrie 2021 13 septembrie - 1 octombrie 2021
Valoare nominală/titlu de stat 100 de lei 100 de lei 100 de EURO
Suma minimă subscrisă 5.000 de lei 5.000 de lei 1.000 de euro

„Ne bucurăm că Ministerul Finanțelor continuă programul de emisiuni de titluri de stat FIDELIS, păstrând cadența trimestrială a acestor oferte, ceea ce a devenit deja o tradiție. Privind la tot ceea ce s-a întâmplat pe piața de capital de la începutul pandemiei, la numeroasele runde de finanțare derulate atât de stat, cât și de companii antreprenoriale, care cumulează peste 2,3 miliarde euro, putem spune cu convingere că bursa a dovedit din nou că este capabilă să susțină dezvoltarea economiei și să absoarbă oferte de dimensiuni considerabile”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

„Având în vedere succesul precedentelor patru oferte, derulate în condiții de piață diferite, izbucnirea pandemiei, aplatizarea primelor valuri, apariția altor valuri, derularea concomitentă de IPO-uri pentru acțiuni și titluri de stat, reiese că Ministerul Finanțelor și sindicatul de intermediere au găsit formula cea mai potrivită pentru ca această tradiție a emisiunilor de titluri de stat FIDELIS să continue și să ofere investitorilor o gamă cât mai diversificată de instrumente pentru plasamentele lor și, totodată, să atragă noi investitori în piață. Această gamă de instrumente se va extinde și mai mult, odată ce contrapartea centrală va fi operațională, moment care estimăm că va fi în a doua jumătate a anului viitor”, a afirmat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori București.

Titlurile de stat destinate populației sunt remunerate cu dobânzi anuale peste nivelul titlurilor de stat tranzacționate pe piața secundară interbancară, anunță Ministerul Finanțelor. În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obținute, atât din dobânzi, cât și din câștigurile de capital sunt neimpozabile.

De asemenea, subscrierile se pot efectua și prin intermediul Participanților Eligibili, care reprezintă orice intermediar autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care este societate de investiții financiare sau instituție de credit acceptată ca participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București și care a semnat angajamentul privind respectarea condițiilor de derulare a ofertei, a prevederilor prospectului de emisiune și a transmis angajamentul către Lead Manager. Sindicatul de intermediere al ofertei este format din BT Capital Partners (Lead Manager) & Banca Transilvania, BCR, BRD.

Alocarea titlurilor de stat subscrise în cadrul ofertei se va efectua la data alocării (1 octombrie 2021), iar numărul final de titluri de stat oferite va fi stabilit de către emitent cu consultarea sindicatului de intermediere. Ordinele aferente subscrierilor alocate investitorilor pe baza subscrierilor validate de membrii sindicatului de intermediere/Participanții Eligibili vor fi înregistrate în sistemul de tranzacționare al BVB dedicat ofertelor publice (titluri de stat).

Data estimată de intrare la tranzacționare este 7 octombrie 2021.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri